Şapte pompieri militari s-au intoxicat cu fum, miercuri, în jurul orei 14.00, în timpul unei intervenții de stingere a unui incendiu la o casă de locuit din municipiul Rădăuți.Intevenția a fost dificilă, mai ales că existau două locuințe foarte aproapiate și exista pericolul ca focul să se extindă.
Din cauza faptului că bărbatului, pe nume Grijincu Ion, i-a expirat buletinul de identitate, el a revenit în țară pentru a-și perfecta documentele. Omul a mers pe la orele amiezii, la Poliție să își depună documentele aferente eliberării unui document nou. Întors în țară, fără soție, rădăuțeanul spune că, marţi, a lucrat toată ziua în gospodărie, urcând fân într-o anexă pentru a-l avea la animale la iarnă.
„Am muncit toată ziua ieri. Nu știu de la c ear fi putut izbucni incendiul.Este posibil de la fânul din podul șuriței dat fiind faptul că era foarte cald sau poate animalele au atins cablurile electrice și să fi provocat vreo scânteie și de acolo, să fi luat foc”, ne-a spus bărbatul.
Doar păsările care se aflau în curte între care fazanii și găinile au scăpat nevătămate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia