Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a fost conferit, marţi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, în prezența preşedintelui României, Klaus Iohannis.
Înainte de a avea loc acest eveniment, cei doi șefi de stat au făcut o fotografie pentru mass-media în care și-au dat mâna și au avut o întrevedere comună fără ca presa să aibă acces.
Evenimentul a fost găzduit de Auditoriumul ”Joseph Schmidt”, au luat parte 21 de rectori din țară, ÎPS Pimen, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, parlamentari suceveni între care Gheorghe Flutur, Ioan Bălan, Sanda Maria Ardeleanu, Alexandru Băișanu, Ovidiu Donțu, Gavril Mârza, prefectul Sucevei, Constantin Harasim, vicepreședintele CJ, Ilie Niță, cadre universitare din Suceava, dar și din Iași, Brașov,Timișoara, București, directori de deconcentrate din județ , procurori suceveni.
Manifestarea a început cu intonarea imnurilor de stat ale celor două țări, urmat de imnul universității sucevene.
Potrivit rectorului Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prof.univ.dr.ing Valentin Popa, titlul de Doctor Honoris Causa i s-a acordat președintelui Republicii Moldova pentru merite deosebite în promovarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru aprofundarea relațiilor dintre Republica Moldova și România, precum și pentru atenția pe care o acordă educației și formării tinerei generații.
Popa a spus că evenimentul la care participă cei doi șefi de stat „este o zi istorică pentru universitatea suceveană și pentru învățământul românesc”, fiind totodată, o premieră în România.
Rectorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava a subliniat că este prima universitate românească vizitată de Nicolae Timofti, iar Klaus Iohannis este la cea dintâi vizită într-o universitate din țară de când a preluat oficial mandatul de președinte.
„Senatul Universității Ștefan cel Mare este onorat să confere titlul de Doctor Honoris Causa, expresia cea mai înaltă a recunoașterii meritelor Domniei Sale de către comunitatea noastră academică, îmbogățind astfel Galeria de onoare a personalităților de excepție din domeniul juridic care au primit titlul de Doctor Honoris Causa al universității sucevene. Conferim, astăzi, cea mai înaltă distincție a Almei Mater Sucevensis unei personalități care întărește ideea de demnitate public, de guvernare ca slujire a celorlalți și nu ca un privilegiu ,o personalitate care instituie în spațiul public expertiza de înaltă calitate, responsabilitatea față de soarta națiunii și un sentiment al onoarei de a fi în serviciul țării,șa care se adaugă simțul datoriei și al răspunderii istorice, președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti”, se arată în Laudatio.