Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Trei gospodării cuprinse de un incendiu din cauza unor scântei dintr-o sobă

incendiu furajeMilitarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Mălini şi Cornu Luncii, au intervenit cu şase autospeciale, luni după-amiază, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Văleni-Stânişoara, comuna Mălini.

like-facebookLa sosirea echipajelor, focul se manifesta la acoperişul casei şi la anexele gospodăreşti, aparţinând lui Petru C., precum şi la două anexe din gospodăriile învecinate, aparţinând Anei M. şi lui Toader C., existând pericolul de propagare la restul construcţiilor din cele trei proprietăţi.

Lui Petru C. i-au ars adăpostul de animale şi magazia de lemne pe o suprafaţă de 72 de metri pătraţi, bucătăria de vară pe 6 metri pătraţi, o magazie pe 6 metri pătraţi, aproximativ 36 de metri pătraţi din casa de locuit, circa 4 tone de furaje, bunuri de uz casnic, lemne de foc şi pentru construcţii.

Anei M. i-au ars aproximativ 5 metri pătraţi din acoperişul bucătăriei de vară, iar lui Toader C. i-au ars doi metri pătraţi de ştablat din lemn de la o anexă.

Din primele cercetări, incendiul a izbucnit din gospodăria Anei M., cel mai probabil din cauza scânteilor provenite dintr-o sobă amplasată necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii militari au salvat casele şi anexele celor trei gospodării.

.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*