Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit, sâmbătă, cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care a izbucnit la gospodăria lui Gavril R., din municipiul Suceava, strada Mitocelului.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul locuinţei, existând pericolul de propagare la întreaga casă.
Au ars două uşi de interior din lemn, precum şi izolaţia instalaţiei electrice. S-au degradat pereţii casei, tabloul şi contorul electric.
Din primele cercetări, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs de un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia