Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 20.000 de credincioşi, la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava

slujba sf ioan (36)Peste 20.000 de pelerini au asistat, de Sânziene, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, prilejuită de hramul lăcaşului de cult.   Credincioșii au stat ore bune la rând pentru a se ruga, a se închina  la osemintele  Sfântului Ioan cel Nou.Această zi  a fost consfinţită de evlavia populară ca zi de cinstire a Sfântului. Moaştele au fost scoase marţi dimineață  din biserica mănăstirii care le adăposteşte şi au fost aşezate în curte, într-un baldachin special amenajat.
Copii, bătrâni,  adolescenți, femei cu copii în brațe, oameni de toate categoriile sociale, bogați și săraci au stat smeriți la rând pentru a ajunge la căpătâiul sfântului pe lângă  gardurile albastre din fier ale jandarmeriei  sucevene care delimitau zona, ca cu cumva  moaștele – ținta  finală-  să ajungă  într-o încăierare deloc neortodoxă.  În cele două zile, inclusiv în curții nopții trecute, pe la racla cu moaștele sfântului au trecut circa 20.000 de credincioși.
 
84 ani,Cristesti BTSlujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Înalt Prea Sfinţia Sa Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, IPS Ioachim Băcăuanul, IPS Vasile Covalciuc,protopop de Storojăneț-Ucraiana și Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Între miile de pelerine s-a aflat primarul Ioan Lungu care a venit însoțit de unul dintre frați. În rest, oamenii politici nu s-au grăbit să-și facă simțită prezența, preferând să stea departe de biserică în această sfântă zi.  După oficierea Sfintei Liturghii, racla cu moaştele Sfîntului Ioan cel Nou a fost purtată pe străzile Sucevei  de înalte fețe bisericești și monahale, într-o procesiune care a inclus principalele biserici. Un cordon de jandarmi a asigurat buna desfășurare a procesiunii şi pelerinii au putut trece, încercând să fie evitată îmbulzeala pe sub icoana sfântului, dar și pe sub raclă în timpul procesiunii. manastire1
Câteva mii de credincioși au   vrut să însoțească racla în pelerinaj, iar la fiecare biserică cuprinsă în programul procesiunii, alte câteva sute erau în așteptare. like-facebook
Sfîntul Ioan este protectorul oraşului Suceava. În anul 1402, domnitorul Alexandru cel Bun a adus moaştele la Suceava. Credincioșii s-au înghesuit pentru a trece  pe sub racla cu moastele Sf Iona în  timp ce era purtată pe stărzile orasului, iar  Jandarmii  de la IJJ Suceava au fost ajutați de Grupa Mobilă de Jandarmi de la  Bacău.
 
Credincioşii  cred că moaştele au puteri deosebite care tămăduiesc bolile şi feresc de suferinţe şi că acesta este unicul moment în an în care pot trece pe sub moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. După obicei, racla a fost scoasă  din biserica Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou marţi dimineaţă şi aşezată într-un baldachin împodobit. 

procesiune sf ioan (1)Marţi seară, preoţii au săvârşit slujba de binecuvantare pentru priveghere, timp în care sute de pelerini s-au străduit să atingă moaştele cu buchete de sânziene, busuioc, tămâie, untdelemn, ştergare, haine etc., în speranţa că se vor vindeca de boli.
Din porunca voievodului Alexandru cel Bun, racla cu moaşte a poposit la Suceava în 1402, adusă de la Cetatea Albă, chiar în ziua de Sânziene (deşi mucenicul este preacinstit pe 2 iunie). Voievodul, auzind despre minunile sfantului, s-a gândit că oştenii care luptau pentru independenţa statului moldovean vor fi astfel ocrotiţi. Prin puterea lui Dumnezeu şi prin mijlocirea sfântului, Bucovina a fost ocrotită, iar localnicii şi-au întărit credinţa ortodoxă.
Moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava în anul 1402, în timpul lui Alexandru cel Bun, la un an după ce Patriarhia Ecumenică a recunoscut primul mitropolit în Moldova, Iosif I Muşat.Alaiul cu moaştele Sfântului Ioan au fost întâmpinate în „Poiana Vlădicăi“, de lângă Iaşi, de domnitorul Alexandru cel Bun şi soţia sa, de mitropolitul Iosif, de marii dregători, egumeni, călugări, preoţi şi credincioşi, care l-au însoţit până la Suceava. Acolo au fost aşezate în Biserica Mirăuţilor, atunci Reşedinţa mitropolitană.procesiune sf ioan (2)
Aducerea moaştelor la Suceava nu era altceva decât o întărire a recunoaşterii că Moldova era o ţară ortodoxă, că avea o mitropolie recent recunoscută de Patriarhia Ecumenică, instituindu-se în chip de patron al scaunului mitropolitan şi al Ţării Moldovei un sfânt ortodox, martirizat în urma unor intrigi. Episodul aducerii moaştelor Sf. Ioan cel Nou la Suceava a avut ecouri în cultura moldovenească medievală, prin crearea unei hagiografii, a unei iconografii speciale, legate de viaţa şi pătimirea Sf. Ioan cel Nou, devenit din secolul al XV-lea un adevărat sfânt naţional al Moldovei“, ne explică diac. Vasile Demciuc, conf. univ. la Catedra de Istorie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava.Tradiţia orală spune că aceste sfinte moaşte au fost aduse în fosta cetate de scaun a Moldovei şi pentru ca soţia domnitorului Alexandru cel Bun, doamna Ana, care era bolnavă, să le cinstească direct, cu credinţa vindecării în chip miraculos.Iosif I, Mitropolitul Moldovei, a săvârşit slujba dumnezeiască cu mare sobor de preoţi la moaştele Sfântului, pentru doamna ţării. Dumnezeu a ascultat rugăciunile acestora şi, prin mijlocirea Sf. Ioan cel Nou, a dat vindecare bolnavei.
 procesiune sf ioan (3)
Deşi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în 1950, generalizarea cultului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava cu data de pomenire 2 iunie, evlavia populară a consacrat ziua de 24 iunie, zi în care moaştele sale au fost aduse de la Cetatea Albă, pentru a-l sărbători pe ocrotitorul oraşului.Sărbătoarea începe pe 23 iunie, când moaştele sunt scoase în curtea mănăstirii şi se face Priveghere.
 
Pelerinii s-au rugat pentru sănătate ,ajutor și întărire în credință
 
Miile de credincioşi care au venit la hramul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“ s-au închinat la moaştele celui care ocroteşte Moldova de peste 600 de ani şi s-au rugat pentru sănătate, iertare de păcate şi spor. „Am venit de dimineață cu o vecină.E drumul cam lung pentru vârsta mea dar vin aici de mai bine de 15 ani. M-am închinat la moaştele Sf. Ioan cel Nou pentru că suntem creştini şi pentru că aşa e obiceiul. Vin la această sărbătoare de mai mulţi ani. Am simţit mereu ajutorul Sf. Ioan cel Nou, dar şi al altor sfinţi, atunci când m-am rugat lor ca să mijlocească în faţa lui Dumnezeu“, ne-a spus o bătrână, în vârstă de 84 de ani, din Cristești,județul Botoșani declarat  Ioana Isopescu  din Suceava.procesiune sf ioan (4)
„M-am rugat pentru sănătate, linişte sufletească, pentru un trai mai bun în ţară şi pentru toată lumea, mai ales pentru cei care sunt bolnavi. Vin mereu la racla Sf. Ioan cel Nou pentru a mă ruga. Dimineaţă stăteam la rând şi spuneam că îmi este frig sau cald, dar prin rugăciunile Sf. Ioan m-am întărit şi am căpătat o linişte sufletească. Dacă te rogi cu credinţă, se poate simţi mireasma ce o răspândesc moaştele Sf. Ioan şi mai mult de atât, toate dorinţele se îndeplinesc.Ne rugăm pentru noi,pentru copii care lucrează în străinătate săi ocrotească Dumnezeu,să le călăuzească drumul și să le meargă bine“, a mărturisit Ana Cotos, de 67 ani, din Straja care a venit la hramul mănăstirii alături de alte 20 de consătence.
procesiune sf ioan (5)La rândul său,  Ioan Dăscălescu, de 64 de ani, din Suceava susține că  este credincios și credința ia dat putere. Vine la mănăstire destul de des în zilele de sărbătoare dar nu putea lipsi în această zi care este una speciala pentru Mănăstirea Sf.Ioan cel Nou din Suceava.
„Am venit la această sărbătoare pentru a mă ruga pentru sănătate, spor, ajutor şi întărire în credinţă .  De fiecare dată după ce plec de aici simt o pace în suflet“, a afirmat  Ioan Dăscălescu, de 64 de ani, din Suceava. 
O altă suceveancă, Chira Elena susține că nu putea lipsi în această zi sfântă nu numai pentru complexul monahal ci și pentru credincioși.
„Am fost bolnavă dar ma rugat nespus de mult și am simțit ajutorul de la Dumnezeu și de la sfânt. Ne rugăm cu evlavie și credință pentru ajutor, să ne scape de boli, să ne ajute copii care sunt plecați din țară, ne rugăm pentru părinții noștri care sunt bătrâni”, ne-a destăinuit femeia.
 
Pelerinii  au mâncat sarmale pregătite de mănăstire dar și de credincioșiprocesiune sf ioan (6)
 
 Dupa ce  au mers în procesiune și au trecut  pe sub racla   purtată  prin oraș, pelerinii  ținut să participle la hramul mănăstirii. Credincioșii au primit sarmale, pâine, cozonac și apă.   Pentru acest an, au fost pregătite de către complexul monahal, de mănăstirile din județ și gospodine peste 50.000 de sarmale. Totodată, au fost firme careau ținut să doneze apă și cozonaci pentru ca nu cumva de la această mare zi, pelerinii să meargă flămânzi și însetați la casele lor. Au fost și câteva cazuri înregistrate de pelerini carora li s-a făcut rău, fie din cauză că au stat nemâncați, fie din cauza căldurii. 
 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*