Primarul Sucevei, Ion Lungu, împreună cu soția sa au împărțit și în acest an 5000 de sarmale și apă pelerinilor veniți pentru marea sărbătoare a Mănăstirii Sf Ioan cel Nou de la Suceava, de Sânziene.
Pentru a nu fi îmbulzeală la împărțirea pachetelor cu mâncare, edilul Sucevei a fost ajutat de polițiștii locali, dar și jandarmi care au asigurat și asigură buna desfășurare a manifestării.
Vremea a ținut cu credincioșii veniţi, marţi, în număr foarte mare la mănăstire pentru a se închina la racla cu moaștele Sf Ioan cel Nou de la Suceava despre care se spune că sunt făcătoare de minuni. Lungu a spus că și la anul va oferi pelerinilor sarmale spre „surprinderea unora”.
„A mai trecut un an și iată că pentru al XI lea an consecutiv împreună cu familia mea oferim sarmale la pelerinii care vin și vizitează orașul în această zi de mare sărbătoare, de Sânziene. Dorim să ne adresăm în primul rând celor care vin din Maramureș, în mod special, de la Borșa, cei care fac un efort deosebit și dorm în curtea mănăstirii. Avem noroc că în acest an este vremea mai frumoasă față de alți ani și sigur că, chiar dacă unii interpreteză acest gest, din populism, din demagogie, eu sunt convins că este un simplu gest de ospitalitate bucovineană. Mi se pare corect ca și primar, să dau acest ton ospitalier, chiar dacă eu cu familia mea fac acest gest cu sarmale sunt convins că multe alte familii au dat. Așa cum se vedea aici, gospodinele din Suceava care au făcut sarmale și au împărțit de jur împrejur și vreau să le mulțumesc pe această cale. Am văzut un ziarist de la o televiziune centrală care, la un dosar de politician, m-a numit primarul sarmală la Suceava. Dacă am reușit să trecem de granița județului și să promovăm gastronomia sarmalelor înseamnă că e un lucru bun”, a spus Lungu.
Pelerinii veniți pentru a participa la cea mai mare sărbătoare a Mănăstirii Sf Ioan cel Nou și a Sucevei s-au înghesuit, marţi după amiază, nu numai la sarmale, ci și la murături.
Chiar dacă au fost familii care au venit cu oala cu sarmale pentru a le împărți încă de la orele amiezii, au fost credincioși care au așteptat cu răbdare să își stăpânească foamea cu mâncărurile aduse ca pomană.
„E mai bună mâncarea la grămadă. Și ne mai stăpânim foamea că am venit de la amiază. M-am închinat la Sfânt și acum stăm pentru slujba de priveghere”, ne-a spus una dintre femei venită special pentru această zi la complexul monahal.
Însă au fost și suceveni care au profitat de pomenile făcute și și-au umplut sacoșele cu mâncare.
„Stăm să ne mai dea și primarul Lungu. Ce dacă am luat și de la alții, doar se dă de pomană și de ce să nu luăm?. Eu merg la toate înmormântările și stau și la praznice. Și așa nu am loc de muncă și am timp de umblat”, ne-a spus o suceveancă.