În ultimii 20 de ani, un număr mare dintre absolvenţii Colegiului Naţional Militar “Ştefan cel Mare” au reuşit să-şi continue studiile în academii ale statelor NATO. Aceştia revin adesea pe meleaguri câmpulungene, în semn de apreciere a şcolii în care au făcut primii paşi pentru o carieră militară deosebită.
Aşa s-a întâmplat nu cu mult timp în urmă, când Adrian Aionesei din promoţia 2013, actualmente student la United States Air Force Military Academy, Colorado Springs, a împărtăşit din experienţa americană elevilor colegiului. Asemenea lui Adrian Aionesei, Andrei Măcărescu din promoţia 2005 şi-a făcut studiile la aceeaşi universitate şi, într-un interviu acordat revistei “Muşatinii”, mărturiseşte că dacă de o mie de ori i s-ar oferi posibilitatea unei întoarceri în timp, tot de atâtea ori ar alege colegiul militar din Câmpulung.
În anul 2002, din cele trei locuri repartizate României pentru academiile militare din Grecia, două au fost ocupate de absolvenţii câmpulungeni: Bogdan Ionescu la A.F.T. Evelpidon şi Ciprian-Gabriel Andruseac la A.F.A. Ikaron. Ciprian Andruseac a fost primul străin care a devenit şef de clasă, locţiitor al comandantului de companie, şi a reuşit să fie în Garda Drapelului în Academia Forţelor Aeriene din Grecia. Vorbind despre calitatea pregătirii primite în liceu, acesta precizează: “Liceul militar a constituit un pas foarte important în pregătirea mea, deoarece fără el nu aş fi ajuns unde sunt şi, în mod sigur, nu aş fi avut posibilitatea de a urma Academia de Aviaţie în Grecia.”
Situaţia s-a repetat şi în 2003, când cele două locuri repartizate României pentru academiile militare din Grecia au fost ocupate de absolvenţii câmpulungeni Ticiu George şi Criste Andrei. Din aceeaşi promoţie, Turcu Sebastian a fost admis la West Point în SUA, unde cu câţiva ani în urmă s-a pregătit şi George Cernat din promoţia 1996.
L’Ecole Spéciale Militaire de Saint-Cyr este o altă instituţie de renume în care au fost admişi absolvenţii Colegiului Naţional Militar Liceal “Ştefan cel Mare”. Îi regăsim aici pe Luca Florin din promoţia 1996, sau pe Cucu Dan din promoţia 1993.
Lista absolvenţilor Colegiului Naţional Militar “Ştefan cel Mare” licenţiaţi în ştiinţe militare în alte ţări este cu siguranţă mai mare. În toate cazurile însă, pregătirea continuă şi responsabilă, începută încă din primii ani de liceu, a constituit premisa unor cariere de succes. Pentru liceenii militari câmpulungeni acestea reprezintă un exemplu, constituie modele în alegerile pe care trebuie să le facă pentru viitoarea lor carieră militară.
Sursa: www.rft.forter.ro/