Marti 21 Mai 2024, Actualizat acum 141 zile 12:00 am

Primăria Suceava nu mai are teren pentru retrocedări

primaria suceavaDe un număr de 250 de hectare de teren are nevoie Primăria Suceava pentru a-i pune în posesie pe îndreptăţiţii Legii nr. 165/2013 cu privire la măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.

like-facebookPrimarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat  că autorităţile locale au finalizat inventarul prevăzut de actul normativ cu pricina, iar în drepturi ar urma fie puşi 552 de solicitanţi.

Din păcate, Primăria municipiului Suceava are o lipsă de teren. În urma inventarului final, mai sunt validate 552 de cereri pentru care trebuie emise titlurile de proprietate, iar pentru acestea avem un deficit de 251,15 ha de teren”, a spus Lungu.

Primarul susține că  în momentul în care prevederile legale au fost puse în discuţie, acestea stipulau că în baza inventarelor centralizate la nivel naţional, autorităţilor locale li se va pune a dispoziţie terenuri din care să se opereze respectivele restituiri. Întrucât suprafeţe disponibile nu mai există, acestea ar putea fi obţinute de la Agenţia Domeniilor Statului şi de la Staţiunea de Dezvoltare şi Cercetare Agricolă Suceava.
„Avem terenuri în jurul oraşului, fie că acestea sunt la Agenţia Domeniilor Statului sau la Staţiunea de Cercetări Agricole. Oamenii sunt disperaţi şi au sută la sută dreptate. Nu mai au încredere în Fondul Proprietatea, în despăgubiri, şi vor terenurile în natură. Sper ca, în cele din urmă, Guvernul să găsească, în urma inventarierii, o soluţie finală”, a precizat Lungu.
Agenţia Domeniilor Statului(ADS) are, în judeţul Suceava, circa 1.000 de hectare de terenuri agricole, suprafaţă concesionată operatorilor economici din domeniu. Conform Legii nr.165/2013 privind finalizarea procesului de restituire a terenurilor amintite, Instituţiei Prefectului îi revine  obligaţia de a centraliza un inventar al cărui obiect îl constituie inclusiv terenurile care sunt parte a domeniului public al statului şi care sunt administrate de instituţii ale administraţiei publice centrale, respectiv de Agenţia Domeniilor Statului, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare şi Cercetare Pomicolă, precum şi de alte asemenea structuri. Suprafeţele cele mai mari sunt revendicate de cetăţenii din Burdujeni sat, pe respectivele terenuri construindu-se fosta zonă industrială din Lunca Sucevei, actuala zona comercială.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*