Poliţişti ameninţaţi şi înjuraţi de o familie din Vicovu de Sus. Oamenii legii au tras un foc de armă

16 iunie 2015

politist cu armaO familie din Vicovu de Sus a fost la un pas de a-i linşa pe poliţiştii din localitate după ce aceştia l-au oprit pe un bărbat de 58 de ani, capul acestei familii, pentru un control, în trafic. Şoferul a refuzat să prezinte actele la control şi a devenit recalcitrant. Totul s-a petrecut luni seară.

Pe timpul cercetărilor, la fața locului și-au făcut apariția soția și fiul conducătorului auto, care au intervenit și împiedicat agenţii de poliție să-l imobilizeze pe cel în cauză.

like-facebookÎntrucât aceștia se manifestau agresiv, inclusiv prin amenințarea cu un obiect metalic, unul dintre agenții de poliție, a efectuat somația verbală regulamentară, după care a folosit armamentul din dotare executând foc de avertisment în plan vertical.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autorizația de circulație provizorie pentru numărul de înmatriculare al autoturismului este expirată din data de 10.09.2014.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor, să se dispună procedural”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia