Agenţii Postului de poliție Mănăstirea Humorului au oprit, marţi, pentru control pe DJ 209L, autoutilitara condusă de un tânăr de 22 ani, din localitate și în care se mai aflau doi tineri, de 25 ani și respectiv de 18 ani, ambii din aceiași localitate.
La solicitarea polițiștilor de a declara ce transportă și a deschide ușa autoutilitarei, conducătorul auto a refuzat, fiind necesară prezența la fața locului a tatălui acestuia, ocazie cu care în duba autoutilitarei, au fost identificați 4 bușteni de esență rășinoase, tăiați ilegal.
busteMaterialul lemnos în cantitate de 3,69 m.c. și valoare de circa 1.200 lei, a fost predată Cantonului Silvic de pe raza comunei Cacica.
Potrivit poliţiştilor, în cauză s-a întocmit dosar penal, față de cei trei bărbați, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere ilegală de arbori” și ,,furt de arbori din fondul forestier” ce va fi soluționat procedural.