Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

FOTO! 25 de ani de existenţă a Uniunii Polonezilor din România, sărbătoriţi la Dom Polski şi Soloneţu Nou

polonezi (14)Uniunea Polonezilor din România a împlinit un sfert de secol de existență.  Împlinirea celor 25 de ani de activitate a fost marcată, sâmbătă, printr-o serie de activități la  sediul Dom Polski din Suceava și Solonețu Nou.  În prezenţa mai multor oficialităţi din România şi Polonia, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, a deschis întâlnirea aniversară cu intonarea imnului României, urmat de imnul Poloniei, după care doi tineri îmbrăcați în costume populare specifice etniei polone au citit în limba română și în polonă mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis cu prilejul  acestei zile jubiliare.
Trebuie amintit că, la sosire, în fața sediului Dom Polski, oaspeții au fost întâmpinați cu colac și sare de către copii îmbrăcați în costume populare specifice.
ambasador ,deputat Longher,primar Lungu Între invitați s-a aflat ambasadorul Poloniei la București,  Marek Szczygiel, vicemareșalul Senatului Poloniei, Maria Panczyk Pozdzieij, o delegație a membrilor grupului parlamentar Polono-Român a Seimului Republicii Polone  între care deputat Renata Butryn, deputat Lidia Gadek, vicepreședintele Grupului  parlamentar, deputat Jerzy Polaczek, deputat Andrej Orzechwski, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe, Pawel Cieplak, directorul adjunct al Institutului Polonez din București, Leszek Bialy, primul secretar în cadrul Ambasadei Poloniei la București, Grzegorz Cyganowski, conducerea Voievodatului  Podkarpackie, a Uniunii Polonezilor din Europa, Forumului Polonez   din Austria și Cernăuți, președintele CJ, Cătălin Nechifor, subprefectul Atanasă Nistor, primarul Sucevei, Ion Lungu, senatorul Neculai Bereanu și deputatul PNL Sanda Maria Ardeleanu, dar și alți invitați din țară.ambasador nechifor
Invitații se seamă din Polonia, România și implicit cei din Suceava precum și reprezentanţii organizațiilor invitate din țară și din diaspora polonă au primit plachete inscripționate cu 25 de ani. De asemenea, au mai fost acordate plachete celor mai activi militanți, colaboratori și prieteni ai Uniunii Polonezilor din România, persoanelor care în acești ani care s-au scurs în diferite modalități au contribuit la înființarea, dezvoltarea și imaginea ei de astăzi.
 
 Președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, a  ținut să amintească că „fără sprijinul Senatului și Seimului Poloniei,  al Ministerului de Externe, al Ambasadei și Consulatului Poloniei la București, dar și al Guvernului  României, că fără munca și activitatea tuturor celor au fost prezenți, ai membrilor Uniunii nu am fi fost capabili să realizăm atâtea lucruri și nu a ar fi fost posibilă organizarea acestui eveniment de astăzi.Țin să vă mulțumesc încă odată pentru munca și colaborarea depusă pentru ca aici, în Bucovina, limba, cultura și credința strămoșilor să fie păstrată. Aș dori să mulțumesc înaintașilor noștri,  membrilor fondatori ai organizației care nu sunt astăzi cu noi. Vă promit, în calitate de președinte al Uniuni  Polonezilor din România,  că vom face tot ce este în puterea nostră pentru a păstra aceste tradiții, cultura, limba și credința”, a  spus Ghervazen Longher.
polonezi (1) 
Uniunea Polonezilor din România este singura organizaţie care reuneşte persoanele de origine poloneză din România. Sediul Uniunii este la Suceava, unde, înainte de Primul Război Mondial, a luat fiinţă Asociaţia de Ajutor Frăţesc şi de Lectură a cărei activitate, la fel ca a altor organizaţii din diaspora poloneză, a fost întreruptă pe perioada guvernării comuniste din România. Imediat după schimbarea regimului, a renăscut bogata tradiţie a asocierii polonezilor ca urmare a acţiunii comunităţii din Bucureşti care, pe 16 martie 1990, a înfiinţat Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski” din Bucureşti.
În acelaşi timp au renăscut comunităţile poloneze din Bucovina, la 20 mai fiind înfiinţată Asociaţia Polonezilor din Suceava. În timpul celui de-al doilea Congres al polonezilor din România, din anul 1991, toate organizaţiile s-au unit în Uniunea Polonezilor din România, cu sediul la Suceava. În prezent, organizaţia reuneşte 14 asociaţii locale şi activează de 25 de ani, mai ales pentru păstrarea identităţii poloneze, a culturii şi limbii, în domeniul educaţiei, precum şi apropierii polono – române, este una din cele 19 organizații ale minorităților naționale din România, iar din anul 1993 este membru al Consiliului Minorităților Naționale. Din 1990 are aproape neîntrerupt reprezentant în Parlamentul României.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*