O suceveancă pleacată la muncă în Italia susține că a avut emoții când a ales să plece în Peninsulă. Nu știa mare lucru despre Italia și nici nu știa un cuvânt în limba italiană. Elena Hrehorciuc, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Rădăuți, susține, însă, că este unul din românii care au avut noroc și s-a integrat la locul de muncă. Este absolventă a Liceului Economic din Suceava, promoția 1977. A lucrat în Alimentatie Publică, domeniul pentru care are specializare, apoi în sectorul industrial la I C S M din Rădăuți.
Din 2000 până în 2010 a lucrat la Hanul Sucevița la recepție. În anii 2010, însă familia avea să se confrunte cu probleme financiare și singura soluție era un loc de muncă bine plătit ceea ce în România nu se putea mai ales în domeniul pentru care se pregătise.„În 2010 am venit în Italia să lucrez deoarece a trebuit să -mi ajut familia și m-am confruntat cu o situație financiară dificilă. Am început o afacere, dar din cauză că soțul meu a întâlnit persoana nepotrivită, în care nu ar fi trebuit să se încreadă, am pierdut tot. Așa am venit în Livorno și lucrez aici de aproape cinci ani. Nu știam limba, nu știam nimic. Îmi era frică de necunoscut. Am avut noroc că am nimerit într-o familie de treabă, care a avut răbdare cu mine. Am lucrat doi ani și jumătate, apoi au murit amândoi”, ne-a destăinuit femeia.
A avut noroc și a găsit de lucru. Are grijă de nişte bătrâni. Nu îi este ruşine să muncească, mai ales că astfel poate să îşi întreţină familia, dar fiecare zi e o luptă cu dorul de casă.
„Mă număr printre româncele care au avut noroc în sensul că am găsit de lucru la două surori unde lucrez de aproape doi ani și jumătate. Regret că nu sunt acasă cu soțul, cu cei trei băieți, cu nora, cu cele două nepoțele, dar nu am de ales. Îmi lipsesc toate de acasă”, mai spune Elena.
Nu s-a simțit niciodată discriminată și ar veni acasă la Rădăuți, însă rămâne întrebarea pe care și-a adresează mulți români-la ce?
„Eu mă simt bine aici în Peninsulă. Am învățat să vorbeasc limba italiană, îmi plac oamenii de aici, sunt și foarte mulți români.Ținem legătura cu ei. Aș greși dacă aș spune că am fost discriminată. Am loc de muncă bun, dar nu toate au norocul asta. Aș veni în orice moment acasă, dar la ce? Cred că toți românii cred așa! E geu așa cum vin eu acasă o data pe an o lună. Am lucrat de la început cu contract de muncă. Mă înțeleg bine cu familia, cu prima familie, mă refer la casa bătrânilor. Am rămas cei mai buni prieteni, ne sunăm, ne vedem destul de des, mergem la plimbare, sunt ca din familie. Eu am fost și sunt tratată ca de casă. O duc destul de bine, dar tot mai bine e acasă. Toată familia e în Romania, eu sunt singură aici. Avem biserica, am cunoscut multe persoane, dar nu e nimic. Aștept să-mi mai rezolv din probleme și să pot veni definitiv acasă. Sper mult”, susține Elena.
