Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Indivizi reţinuţi după ce au spart mai multe autoturisme

retinutiDoi tineri au fost reţinuţi, iar unul este cercetat în stare de libertate după ce au dat spargeri la mai multe autoturisme. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, marţi,  o patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni, a oprit în trafic un autoturism, condus de un tânăr de 20 ani, din comuna Râșca.

like-facebookAcesta a manifestat un comportament suspect, astfel încât s-a procedat la controlul portbagajului autoturismului, ocazie cu care în interior a fost găsită o antenă pentru o stație auto, care avea cablul tăiat. Fiind întrebat cu privire la proveniența antenei, tânărul  a declarat că aparține celuilalt ocupant al maşinii, respectiv un alt bărbat de 20 ani, din comuna Bunești. Întrucât au existat neconcordanțe între declarațiile verbale ale celor doi, autoturismul și ocupanții au fost conduși la sediul subunității pentru clarificarea situației lor.

În urma controlului autoturismului, în interior au fost găsite mai multe documente  pentru autoturisme, mai multe chei pentru autoturisme,  produse electronice, o lanternă şi cabluri pentru baterie auto.

În urma cercetărilor efectuate s-a reușit documentarea activității infracționale a celor doi, precum şi a unui alt tânăr de 21 de ani,  stabilindu-se că sunt bănuiţi pentru cel puţin 6 furturi comise pe raza municipiului Fălticeni.

Astfel, în noaptea de 22 spre 23 aprilie, tânărul de 20 de ani din Buneşti, a pătruns în autoutilitara unui bărbat de 49 ani, din mun. Fălticeni, pe portiera lăsată descuiată, de unde a sustras bunuri în valoare de circa 800 lei, parțial recuperate.

În noaptea de 29 spre 30 aprilie, tânărul de 20 de ani, împreună cu un alt bărbat de 21 de ani din comuna Buneşti au pătruns prin folosirea de chei potrivite, în autoutilitara unui bărbat de 28 ani, din mun. Fălticeni, de unde a sustras bunuri în valoare de circa 900 lei, care au fost recuperate.

În noaptea de 16 spre 17 mai, tânărul de 20 de ani din Buneşti a pătruns prin folosirea de chei potrivite în autoturismul unei părți vătămate de 35 ani, din mun. Fălticeni, de unde a sustras bunuri în valoare de circa 800 lei, care au fost recuperate.

În noaptea de 20 spre 21 mai, cei doi tineri din Buneşti au pătruns prin forțarea unui geam mobil de la portiera  autoutilitarei unui bărbat de 26 ani, din mun. Fălticeni, de unde au sustras bunuri în valoare de circa 700 lei, parțial recuperate.

În seara zilei de 25 mai, tânărul de 20 de ani din Buneşti împreună cu tânărul din comuna Râşca s-au deplasat în zona str. Izvor, din mun. Fălticeni, cu scopul de a comite infracțiuni de furt din autoturisme. Au pătruns prin folosirea de chei, într-un autoturism ce aparţine unui bărbat de 45 ani, din municipiul Fălticeni, de unde au sustras un modulator FM, o lanternă,  cabluri pentru baterie auto. Tot în noaptea de 25 mai, de pe un autoturism au tăiat cablul și au sustras o antenă pentru stație auto.

De asemenea, la data de 27 mai, în continuarea cercetărilor efectuate privind furtul unei autoutilitare comis în noaptea de 19 spre 20 mai, în urma măsurilor operative întreprinse s-a probat activitatea infracţională a aceloraşi tineri de 20 de ani, din comuna Buneşti şi din comuna Rîşca.

În baza probatoriului administrat în cauză, faţă de cei doi  s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore, fiind introduşi în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul cauzat prin comiterea furturilor de şi din autovehicule a fost recuperat în proporţie de 80 %. Dosarul întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, a fost prezentat unităţii de parchet care a opinat pentru cercetarea autorilor în stare de libertate, având în vedere că prejudiciul a fost recuperat în mare parte, urmând să fie soluţionat procedural de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale  Fălticeni”, potrivit IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*