Ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, a spus, joi, la Suceava că profitul de la companii ar trebui să se regăsească în salariile angajaților. El a făcut această afirmație referindu-se la Exploatarea Minieră Crucea care aparține de Compania Națională a Uraniului fără însă a preciza dacă această unitate se află pe profit. Domnia sa a ținut, însă, să amintească că la EM Crucea lucrurile intră pe un făgaș normal.
„Din punct de vedere al măsurilor indicatorilor economici este rolul administratorului să îmbunătățească activitatea economică a companiei. Sunt două elemente. O ordonanță de urgență care se va emite în luna iulie pentru rectificarea bugetară și pe circuit legislativ, un act normativ care va modifica Legea bugetului de stat la capitolul venituri și cheltuieli și care să prevadă faptul că dacă unele companii au profit, atunci se pot găsi soluții prin care acest profit să se regăsească în salariile angajaților”, a spus ministrul.