Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Primarul din Adâncata: Suprafața de pășune comunală este mult prea mică față de  necesar

primarul viorel cucuPrimarul comunei sucevene Adâncata,Viorel Cucu, a declarat că suprafața de pășune comunală este mult prea mică față de numărul mare de ovine și bovine pe care îl are comuna. Joi, Consiliul Local Adâncata a aprobat amenajarea planului de  amplasament  și scoaterea  la licitație a pășunei comunale. Şeful comunei susține că la nivelul celor două sate sunt peste 4.000 de ovine  la care se adaugă bovinele.  El spune că la Primărie au fost înregistrate 22 de cereri din partea fermierilor pentru pășunat care poate fi închiriată pe o perioadă de 10 ani,  iar „suprafața de pășune comunală este mult prea mică față de  necesar însă sper să nu fie neînțelegeri”.
like-facebookTrebuie amintit că deliberativele locale, cele care au în administrare păşunile, islazurile comunale nu se mai încadrează pentru a primi subvenţiile de APIA, datorită faptului că nu au statutul de „fermier activ”, principala cerinţă a legii. Legea a fost dată pentru proprietarii de animale, fermieri activi. Singurul interes al consiliilor locale este ca acestea să închirieze sau să concesioneze islazurile şi să perceapă şi încaseze contravaloarea chiriei pentru suprafaţă. Aceasta nu este fixă şi calculaţia se obţine de la Consiliul Judeţean. 

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*