O bătaie a avut loc între patru indivizi, duminică seară, pe terasa unui magazin din satul Petia. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la ora 19.30, doi bărbaţi au avut un conflict spontan pe terasa din fața unui magazin din localitate, ocazie cu care, un bărbat de 35 de ani, localnic a intervenit pentru a aplana scandalul, moment în care, a apărut un alt tânăr de 29 de ani, din localitate, care, fără motiv, l-a lovit pe bărbatul de 35 de ani.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, urmând ca în funcție de poziţia procesuală a victimei să se dispună procedural”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.