Pentru a marca Ziua Europei – 9 Mai, Instituția Prefectului – județul Suceava, a organizat, vineri, cu începere de la ora 10.00 „Ziua Porților Deschise”. Această manifestare vizează promovarea valorilor europene în rândul copiilor. Un număr de aproximativ 60 de şcolari de la Şcoala Gimnazială nr.1 Suceava au vizitat Palatul Administrativ însoțiți de dascăli şi angajați ai prefecturii. Unii dintre micuți au fost mai norocoşi și s-au întâlnit cu ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, care a ținut să poarte discuții cu aceștia și să îi întrebe dacă există vreo unul din ei care ar fi interesat să fie ministru al Mediului. Cum nu s-a găsit niciun copil să vrea ministru, prefectul Sucevei a sugerat că din grup există o fetiță căreia i s-ar potrivi o asemenea funcție.
Ministrul Mediului a ținut apoi să le vorbească elevilor despre Caravana ECO-ART care ar urma să ajungă la Suceava zilele următoare și care se referă practic la un concurs de educație pentru mediu, prin creații artistico-plastice, care se adresează elevilor și care își propune să dezvolte creativitatea și imaginația elevilor, conștientizând necesitatea reciclării materialelor într-un și care se va finaliza cu premii. Ea le-a explicat copiilor câteva din modalitățile de prevenire a poluării mediului între care și lăsarea locului curat atunci când vor merge la picnic. Și prefectul Harasim a spus că le-ar putea acorda părinților cartonaș roșu dacă fumează în casă. Cum nimeni nu a vrut să fie ministru, doamna Gavrilescu a ținut să spună că așteaptă o poză cu elevul care se așează pe scaunul de prefect, asta după ce micuții vor vizita și biroul reprezentantului Guvernului în teritoriu.