
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a convocat o ședință de urgență, vineri, cu şefii Direcției Județene de Drumuri şi de la Serviciul Achiziții și Proiecte. Nechifor a vrut să afle ce documente au căutat și luat procurorii DNA în urma perchezițiilor efectuate joi, 7 mai, la Consiliului Județean Suceava.

El ar fi trebuit să participe și la întâlnirea cu ministrul Mediului, Grațiela Vasilescu, care a avut o reuniune cu șefii de structuri din județele Iași, Neamț, Botoșani și Suceava, însă șeful administrației județene a absentat, preferând să se întâlnească cu subordonații săi.