Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

Modelul sucevean descoperit de Cătălin Botezatu: A fost dur cu mine

sinzianaFotomodelul sucevean Sînziana Cozorici susţine că designerul Cătălin Botezatu a contribuit foarte mult la formarea sa profesională. Selectată să participe la concursul Next Top Model by Cătălin Botezatu, Sînziana Cozorici recunoaşte că Botezatu a fost foarte dur cu ea, dar acest lucru nu a făcut altceva decât să o ambiţioneze.

like-facebook„Cu Cătălin Botezatu am rămas în legătură strict profesională. Doar dacă sunt confirmată de către agenţia mea pentru un job al lui, mă duc la job şi vorbim acolo, dar strict profesional. Nu păstrăm legătura, doar la joburi. Dacă e ziua lui, îi spun la mulţi ani, dar atât. Mă bucur că, fiind aşa dur cu mine în concurs, m-a ambiţionat şi mai mult să îmi demonstrez mie  şi să demonstrez şi celorlalţi că se poate. M-a ambiţionat să devin din ce în ce mai bună, pentru că, în concurs, din toate criticile şi tot ce zicea el nu păream a fi deloc pe placul lui”, ne-a declarat Sînziana.
În prezent, fotomodelul prezintă pentru cele mai importante case de modă din ţară, dar şi din străinătate şi a fost protagonista mai multor reclame.

 

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*