Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Primarul Sucevei, nemulţumit de modul în care se derulează lucrările de modernizare a trotuarelor

trotuarPrimarul Sucevei, Ion Lungu, s-a declarat nemulțumit de modul în care firma Victor Construct din Botoșani derulează lucrările de modernizare a trotuarelor din municipiul reședință de județ.

Lungu  a criticat firma botoşăneană  pentru că s-a prezentat  cu grafice de lucrări modificate în ceea ce priveşte asfaltarea străzii din muncipiul Suceava, fiind vorba de strada Universităţii şi reabilitarea pasajului CFR de la Iţcani, termenele de finalizare fiind mutate în mai și respectiv luna august.

trotuar2Deși lucrările puteau fi terminate în aprilie așa cum era prevăzut în contract, conducerea firmei Victor Construct a motivat întârzierea lucrărilor din cauza vremii, în ciuda faptului că timpul a permis din plin derularea modernizării intrastructurii.

De altfel, Victor Construct,  deși trebuia să înceapă asfaltarea străzilor promis CaleaBurdujeni, Plevnei și Cuza Vodă aceasta  încă pare a fi necunoscută. Trebuie amintit că firma botoșăneană a reușit să câștige la Suceava  un proiect de refacere a infrastructurii rutiere pe fonduri europene în valoare de aproximativ 8 milioane de euro, sumă care va intra în pușculița celor din Botoșani numai că lucrările se desfășoară în ritm de melc, fapt ce a adus un val de nemulțumiri din partea edilului Sucevei.

„Mă declar nemulţumit, deşi cei de la Victor Construct au pornit bine. Am văzut că, pe parcurs, s-au muiat. Ei lucrează într-un anumit ritm, dar nu cel care ar trebui. Faptul că de vreo trei săptămâni au spus că vor turna asfalt şi asta nu s-a întâmplat nici până azi, îmi ridică un semn de întrebare”, a spus Lungu.


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. se munceste says:

    Spre deosebire de alti carpaci suceveni, baietii astia din botosani chiar lucreaza zi lumina si se vede o diferenta cum era si cum e acuma. Dar de carcotasi e plina tara

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*