O adolescentă, în vârstă de 17 ani, din satul Şcheia, comuna Şcheia, a plecat de acasă, în Ajunul Învierii şi de atunci nimeni nu mai ştie nimic de ea. Mariana Auruţa Munga era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni tip colant de culoare neagră, tricou de culoare albă având imprimeu cu desen animat colorat și o geacă până în talie, de culoare neagră.
Semnalmentele persoanei dispărute: înălțime cca. 1,65 m, constituție corpolentă, păr negru, ușor ondulat, prins în coadă, lungime medie, ten măsliniu, față ovală, ochi negri, nu are semne particulare.
„În cazul în care deţineţi date cu privire la persoana în cauză, vă rugăm să apelaţi Poliţia prin 112 sau să sunaţi la 116.000 număr telefonic special pentru copiii dispăruţi”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.