Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Primarul din Siret: Regret că politicienii noștri nu au înțeles că în acest an Siretul promovează imaginea Romniei în Europa

siret 2Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, s-a declarat nemulțumit de faptul că politicienii nu sprijină alocarea de fonduri pentru îmbunătățirea infrastructurii  orașului în contextul în  care imediat după sfintele sărbători Pascale, va găzdui Adunarea Generală Douzelage.  
like facebook„Încă de anul trecut am început o serie de lucrări menite să înfrumusețeze orașul nostru. Ținând cont că în acest an imediat după sărbătorile pascale vom găzdui Adunarea Generala Douzelage am apelat la Guvernul României pentru a obține un sprijin financiar. Din păcate nu am găsit prea multa înțelegere. Am solicitat 49 de miliarde de lei vechi pentru a moderniza orașul ( inclusiv Drumul Județean 291 A în zonele Pădureni și Mănăstioara ) dar nu am obținut decât 10 miliarde pentru câteva proiecte care vizau strict zona centrală a orașului. Sprijinul financiar din partea bugetului de stat este extrem de important întrucât orașul nostru cheltuie 50% din banii încasați la bugetul local pentru plata ratelor și dobânzilor la o serie de credite angajate încă în perioada 2004-2008. Cu toate acestea reușim să mișcăm lucrurile chiar dacă o facem mai greu. Regret că politicienii noștri nu au înțeles că în acest an Siretul promovează imaginea României în Europa prin organizarea unei activități la care vor participa reprezentanții a 21 de țări europene la care se adaugă România”,  susține Popiu.
siret3Edilul orașului de la frontiera cu Ucraina susține că politicienii ar fi trebuit să sprijine alocarea de fonduri pentru un drum unde se află și votanții atât de importanți la alegeri.
De asemenea, regret că acești politicieni aflați astăzi în fruntea țării nu au dorit să finanțeze un drum care deservește proprii săi votanți. Pădureni și Mănăstioara votează constant cu PSD, iar acest lucru îl știu foarte bine și politicienii acestui partid, atât la nivel județean cât și la nivel național. În toate demersurile mele la nivel județean și național am specificat liderilor PSD că aceste cartiere sunt cele care le asigură grosul voturilor pe Siret deci dacă fac ceva o fac pentru proprii votanți. Cu toate acestea au refuzat să finanțeze reabilitarea acestui drum județean . Refacerea acestui drum necesită o suma echivalentă cu întreg bugetul local al orașului Siret pe 1 an de zile efortul fiind prea mare pentru orașul nostru. Mai amintesc, o data că oralul nostru cheltuie 50% din banii încasați la bugetul local pentru plata ratelor și dobânzilor la o serie de credite angajate încă în perioada 2004-2008. Pe lângă banii primiți de la Guvern am cheltuit 2 miliarde lei vechi din bugetul local și am reușit să realizam urmatoarele lucrări : asfaltarea străzii Castanilor, pavare cu piatră cubică a străzii Bogdan Vodă, pavelare trotuare pe următoarele străzi : Alexandru cel Bun, 9 Mai ( până la cimitirul evreiesc), Bogdan Vodă, Castanilor ( din centru până la Biserica Romano-Catolică ), 28 noiembrie ( parțial ), 1 Mai ( de la bibliotecă păn la  intrarea în cartierul Vest, aleile de acces către primărie, aleile de acces către Casa de Cultură. De asemenea, am cumpărat câțiva arbuști ornamentali pentru zona centrală a orașului. Nu în ultimul rând am început înlocuirea corpurilor de iluminat existente în prezent cu corpuri de iluminat economice pe baza de LED uri”,  mai arată Adrian Popoiu.
El a precizat că a reuşit să îmbunătăţească semnficiativ imaginea Siretului deşi funcţionează cu 50% din buget.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*