


„De asemenea, regret că acești politicieni aflați astăzi în fruntea țării nu au dorit să finanțeze un drum care deservește proprii săi votanți. Pădureni și Mănăstioara votează constant cu PSD, iar acest lucru îl știu foarte bine și politicienii acestui partid, atât la nivel județean cât și la nivel național. În toate demersurile mele la nivel județean și național am specificat liderilor PSD că aceste cartiere sunt cele care le asigură grosul voturilor pe Siret deci dacă fac ceva o fac pentru proprii votanți. Cu toate acestea au refuzat să finanțeze reabilitarea acestui drum județean . Refacerea acestui drum necesită o suma echivalentă cu întreg bugetul local al orașului Siret pe 1 an de zile efortul fiind prea mare pentru orașul nostru. Mai amintesc, o data că oralul nostru cheltuie 50% din banii încasați la bugetul local pentru plata ratelor și dobânzilor la o serie de credite angajate încă în perioada 2004-2008. Pe lângă banii primiți de la Guvern am cheltuit 2 miliarde lei vechi din bugetul local și am reușit să realizam urmatoarele lucrări : asfaltarea străzii Castanilor, pavare cu piatră cubică a străzii Bogdan Vodă, pavelare trotuare pe următoarele străzi : Alexandru cel Bun, 9 Mai ( până la cimitirul evreiesc), Bogdan Vodă, Castanilor ( din centru până la Biserica Romano-Catolică ), 28 noiembrie ( parțial ), 1 Mai ( de la bibliotecă păn la intrarea în cartierul Vest, aleile de acces către primărie, aleile de acces către Casa de Cultură. De asemenea, am cumpărat câțiva arbuști ornamentali pentru zona centrală a orașului. Nu în ultimul rând am început înlocuirea corpurilor de iluminat existente în prezent cu corpuri de iluminat economice pe baza de LED uri”, mai arată Adrian Popoiu.
El a precizat că a reuşit să îmbunătăţească semnficiativ imaginea Siretului deşi funcţionează cu 50% din buget.