În perioada 06 – 10 aprilie 2015, în mediul şcolar se organizează activităţi educative extracurriculare şi extraşcolare , în cadrul Programului ,,Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
În acest context, având în vedere Programul de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor 2015 aflat în derulare la nivelul IPJ Suceava, precum şi campania iniţiată de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – ,,Prevenire pentru toţi – Siguranţă pentru fiecare”, poliţiştii au desfăşurat activităţi de prevenire, informare şi responsabilizare a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, urmărindu-se asigurarea vizibilităţii elementului poliţienesc în mediul şcolar şi diminuarea factorilor de risc infracţional şi victimal.
Încă din luna ianuarie 2015, poliţiştii au fost asaltaţi de profesori şi părinţi în legătură cu organizarea unor activităţi comune în cadrul Programului ,,Şcoala altfel”. În baza programărilor efectuate, au fost organizate la nivelul judeţului peste 300 de activităţi în cadrul cărora elevi de toate vârstele au relaţionat în mod direct cu poliţiştii în contextul desfăşurării unor acţiuni preventive, concursuri, vizite şi prezentări de genul ,,Ziua Porţilor Deschise”, marşuri antiviolenţă şi alte activităţi.
În toate cele 5 zile ale programului, poliţiştii de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost prezenţi atât în mediul rural cât şi urban, desfăşurând activităţi de informare, responsabilizare şi conştientizare a tinerilor şi părinţilor acestora.
Luni, 06 Aprilie 2015, la sediul IPJ Suceava s-a desfăşurat Ziua Porţilor Deschise, elevii Şcolii nr. 11 din Suceava fiind oaspeţii poliţiştilor. În cadrul evenimentului au fost prezentate elemente de tehnică, aparatură şi autospeciale din dotarea poliţiei. De asemenea în cadrul acţiunii au fost organizate organizate ateliere interactive de lucru, experimente criminalistice şi vor fi promovate mesaje de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor. Expoziţia de armament, laboratorul criminalistic mobil şi cânii poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic au trezit un real interes din partea celor mici.
Marţi, pe 07 aprilie, poliţiştii au lansat oficial campania ,,Prevenire pentru toţi – Siguranţă pentru fiecare”. Campania a fost lansată în cadrul unei dezbateri publice organizate în parteneriat cu organizaţia INTERCOOLT la Colegiul Petru Rareş din Suceava.
Tot marţi, s-a desfăşurat la sediul IPJ Suceava seminarul ,,Meseria de poliţist – risc şi satisfacţie profesională”, la care au participat elevi de la Liceul cu Program Sportiv Suceava şi elevi ai Colegiului Mihai Eminescu din Suceava.
Miercuri, 08 aprilie s-a organizat o sesiune de comunicare cu elevii şi profesorii Colegiului de Artă Suceava cu tema ”CUNOAȘTE ȘI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL” .
Au fost organizate mai multe marşuri de sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica violenţei în rândul tinerilor.
Zilnic la sediul Inspectoratului de poliţie judeţean Suceava au participat la activităţi interactive peste 400 de copii. De asemenea, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au deplasat în mediul rural, la şcolile din proximitatea municipiului Suceava pentru desfăşurarea de activităţi preventive şi pentru promovarea unor recomandări pentru perioada vacanţei.
În total , la activităţile organizate de IPJ Suceava sau de subunităţile, secţiile şi posturile de poliţie au participat peste 8500 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani.
Activităţile desfăşurate în comun de poliţişti cu unităţile şcolare au ca principal scop îmbunătăţirea abilităţilor decizionale ale tinerilor cu privire adoptarea unor tipuri de comportament ce stau la baza formării profesionale şi personale şi promovarea valorilor sociale reale.
Sursa: Comunicat IPJ Suceava