Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Noul director general al CNU este suceveanul Adrian Posa

mineri2Suceveanul   Adrian Posa, din Câmpulung Moldovenesc,  inginer la Exploatarea  Minieră  Crucea,   a fost numit director general la Compania Națională a Uraniului  de către Consiliul de Administrație al companiei în virtutea regulamentului. Trebuie amintit că din  Consiliul de Administrație  din CNU fac parte în prezent 4 persoane  din Ministerul  Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii si Mediul de afaceri. Potrivit unor surse, Adrian Posa a fost promovat pe  funcție de  parlamentari  din Suceava. În cărți pentru numire ar fi fost și directorul general al Uzinei  din Feldioara, însă Posa ar fi avut suținere politică .

Adrian  Posa  a ocupat funcția de  șef Serviciu  Protecția Muncii din cadrul  Exploatării Miniere Crucea și este fiul unui fost director tehnic  al Sucursalei Suceava a CNU. Deocamdată, ministrul Andrei Dominic Gerea nu și-a dat avizul, potrivit acelorași surse, acesta lăsând la latitudinea Consiliului de Administrație luarea unei decizii. Deputatul Cezar Cioată ne-a declarat că nu știe cine a fost numit director  general la CNU însă confirmă faptul că funcția ar fi fost vânată de Posa și Rasaliu.
Din câte știu eu ministrul Gerea ar urma să numească mâine directoru lgeneral ,nu știu de decizia Consiliului de Administrație”,  ne-a declarat Cioată. Amintim că directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, a demisionat din funcţie, în data de 2 martie ,  în urma unei întâlniri cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, Moraru susţinând că demisia sa nu are legătură cu discuţiile avute cu ministrul şi nici cu protestele minerilor de la Crucea.
Ioan Moraru  declara  atunci , că a avut cu ministrul Energiei ”o discuţie foarte la obiect” pe problemele Companiei Naţionale a Uraniului, iar la finalul întâlnirii şi-a depus demisia. El menţionat a convenit cu ministrul ca până la numirea unui nou director general să gestioneze în continuare activitatea companiei.  Moraru  și-a încheiat activitatea în data de 23 martie.  
Surse politice susţineau atunci  că în funcţia de director general al Companiei Naţionale a Uraniului ar putea fi numit Constantin Harasim, fost subprefect al judeţului Suceava, demisionar din PNL şi susţinător PLR care însă a fost numit în data de 18 martie subprefect din nou iar la umătoarea reuniune de Guvern a  fost numit prefect al Sucevei. Exploatarea Minieră Crucea este singura exploatare de uraniu funcţională din ţară, având două puncte de lucru – Crucea şi Botuşana – unde lucrează peste 500 de angajaţi. Chiar dacă  directorul Companiei Naționale de Uraniu și-a dat demisia,revedincările lor salariale nu au fost soluționate. Între mineri circulă zvonul  că minerii ar fi fost provocați la grevă de către anumite persoane din exterior care au anumite interese. 

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*