Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Poliţist verificat de ANI. Nu poate justifica o avere de peste 22.000 de euro

frontieraUn agent din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava a ajuns în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru că nu poate justifica o avere de peste 22.000 de euro.

like-facebook„Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de de 84.081 Lei (aprox. 22.361 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Radu Iulian, agent în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava, împreună cu familia, în perioada 15 martie 2001 – 31 decembrie 2010”, se arată într-un comunicat al ANI.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Suceava, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Iulian Radu, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.

Iulian Radu „a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, se precizează în comunicat.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Poliţist verificat de ANI. Nu poate justifica o avere de peste 22.000 de euro | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*