Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Primarul din Vicovu de Jos contestă în instanţă decizia ANI de a-l declara în conflict de interese. Vezi cum se apără!

mutescuPrimarul din Vicovu de Jos, Constantin Mutescu, a contestat decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care a fost declarat în conflict de interese, la Judecătoria Rădăuţi. El susţine că nu mai are nicio legatură cu firma SC Vicov Construct SRL.
Potrivit acestuia, cu două zile înainte de a candida la funcţia de primar firma respectivă a fost preluată de o altă persoană, Ionel Ţugui, „care nu are nici un grad de rudenie cu mine. A fost câştigătoare a unor licitaţii, dar eu nu am intervenit, au fost licitaţii pe sume foarte mari, cu fonduri europene, dar licitatiile au fost publicate şi pe SEAP”, susţine primarul.

like-facebookTot el spune că sesizarea la ANI a fost făcută de firma de leasing cu care fratele său a încheiat un contract pentru a lua nişte utilaje. Firma fratelui său nu mai putea plăti ultima rată şi cei de la leasing au ridicat utilajele. Primarul susţine că a mers la firma de leasing să discute despre situaţia fratelui său pentru a ajunge la o soluţie întrucât nu era plătită decât ultima rată.
„Eu am fost să discut cu reprezentanţii firmei ca frate, nu ca primar”, susţine Mutescu.

Primarul  comunei Vicovu de Jos a intrat în vizorul ANI întrucât, în perioada exercitării mandatului, a încheiat, în calitate de reprezentant al primăriei, un număr de 12 contracte în valoare totală de 20.749.718,03 Lei -aprox. 4.683.274,95 euro cu S.C. VICOV CONSTRUCT S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia a deținut atât calitatea de asociat, cât și funcția de administrator până la data de 24 iunie 2008).

Astfel, Constantin Mutescu a încălcat dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, conform cărora „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial […] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Constantin Mutescu a infracțiunii de conflict de interese.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*