Consilierii locali suceveni au aprobat, în şedinţa de Consiliu Local, asocierea cu două asociaţii sportive şi o fundaţie de binefacere a nevăzătorilor. Astfel, Fundația evanghelică de binefacere a nevăzătorilor „Orbul Bartimeu” a primit 50.000 de lei, pentru integrarea socială a tinerilor, o acțiune care se va desfășura între 10 aprilie și 15 iulie. Clubul își propune inițiere în utilizarea calculatorului, învățarea limbii engleze, socializare, recreere și vizitarea unor obiective importante.
De asemenea, Asociația „Promotorii Bucovinei” a primit 32.000 de lei de la Consiliul Local pentru o nouă ediție a „Festivalului de teatru pentru copii și tineret”. Evenimentul va avea loc între 1 și 25 aprilie și care va cuprinde preselecții, concursuri, ateliere de lucru și un film al festivalului.
În plus, pentru „Asociația Sportul pentru Toți”, consilierii locali au alocat 28.000 de lei pentru organizarea “Cupei Interetnice Bucovina” la fotbal, tenis de masă, badminton, escaladă, tir cu arcul și sportiv. Competiţia va avea loc în perioada 12 aprilie – 17 mai.
Două asociaţii sportive şi o fundaţie de binefacere primesc bani de la Consiliul Local. Vezi despre ce sume este vorba!
Loading...
loading...
- 27 martie 2015
- 193 vizualizări
- Fără comentarii