În perioada 14-16 martie 2015, la Bucureşti, s-a desfăşurat etapa naţională a Olimpiadei de lingvistică, clasele a VII-a – a XII-a. Competiţia aceasta a pus „în valoare abilităţile lingvistice în relaţie cu modelul matematic al comunicării şi s-a bazat pe nivelul de cultură generală a participanţilor, fără a presupune cunoştinţe speciale, ci doar o bază teoretică minimală (concepte fundamentale din lingvistică şi matematică, însuşite prin parcurgerea programelor şcolare)”.
Subiectele au fost elaborate de profesori de la Facultatea de Lingvistică din cadrul Universităţii Bucureşti, urmărind aplicarea, prin analogii, a logicii semantice în raport cu logica gramaticală şi cu aspectul morfosintactic al enunţului, contribuind substanţial la ordonarea structurilor lingvistice.
Pentru fiecare din cele două secţiuni aferente:
- clasele a VII-a – a VIII-a (secţiunea de exerciţiu),
- clasele a IX-a – a XII-a (secţiunea de performanţă),
Norma de reprezentare la etapa naţională (cf. art.7din regulament) a fost de câte 2 elevi.
Eleva Grădinariu Ioana a înlocuit-o pe eleva Ţaran Elena Georgiana, calificată în urma etapei judeţene, întrucât aceasta nu a mai putut participa la etapa naţională, fiind spitalizată.
Prin urmare, lotul judeţului Suceava, calificat la etapa naţională a Olimpiadei de lingvistică, a cuprins şase elevi, din care o elevă (Solovan Teodora – Elena, din clasa a XII – a, de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava) a obţinut premiul ai II-lea şi calificarea la etapa internaţinală care va avea loc în Bulgaria, iar alţi doi elevi au obţinut menţiune (Arotăriţei I. Robert, din clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava şi Broască M.I. Anca Maria, din clasa a XI – a, Colegiul Naţional ”Petru Rareş”Suceava).
Impresiile olimpicilor suceveni au fost culese de profesoara însoţitoare, Loredana Paşcan de la Şcoala Gimnazială”Ion Creangă” Suceava. Astfel, ceea ce a impresionat-o, cu precădere, pe Teodora Solovan a fost „experienţa de cunoaştere, subiectele interesante şi diversitatea participanţilor”, în vreme ce „devotamentul şi spiritul organizatoric al absolvenţilor Facultăţii de Litere” l-au impresionat pe Robert Arotăriţei. Anca Broască, aflată pentru prima oară în capitala ţării, afirmă că „olimpiada de lingvistică a fost o experienţă minunată nu doar datorită lucrurilor noi descoperite odată cu rezolvarea subiectelor, cât mai ales graţie oamenilor noi cunoscuţi, uniţi prin tainele lingvisticii, dar şi Bucureştiului în sine, păstrat în amintiri frumoase şi de neuitat”.
Pentru toţi olimpicii suceveni, „participarea la Olimpiada Naţională de Lingvistică a fost una din cele mai frumoase experienţe trăite până acum la un concurs şcolar”, fiecare elev exprimându-şi recunoştinţa faţă de profesorii care i-au pregătit şi aprecierea pentru condiţiile excelente în care s-a desfăşurat competiţia.
Nr.
crt. |
Numele şi prenumele elevilor | Clasa | Unitatea şcolară | Profesori îndrumători | Premiul obţinut la etapa naţională |
1. | ROZNOVAN O. DIANA | a VII-a | Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava | Pascan Loredana (L. română)
Isopescu Dorin (Matematică) |
Diplomă de participare |
2. | AROTĂRIŢEI I. ROBERT | a VIII-a | Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă” – Suceava | Paşcan Loredana (L. română)
Andrian Alina (Matematică) |
Menţiune |
3. | IVAN ISABELA LAVINIA | a IX – a | Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” – Suceava | Bocăneţ Carmen (L. română)
Scutaru Constantin(Matematică) |
Diplomă de participare |
4. | GRĂDINARIU IOANA | a X – a | Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” – Suceava | Murariu Iulia (L.română)
Marchitan Marius (Matematică) |
Diplomă de participare |
5. | BROASCĂ M.I. ANCA MARIA | a XI – a | Colegiul Naţional ”Petru Rareş” | Cîrstian Gheorghe (L.română)
Tomasciuc Lenuţa (Matematică) |
Menţiune |
6. | SOLOVAN TEODORA- ELENA | a XII – a | Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” – Suceava | Bocăneţ Carmen (L. română)
Popescu Dan (Matematică) |
Premiul II +
Calificare la etapa internaţională |