Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni de serviciu, infracțiuni de fals, comise în legătură cu utilizarea fondurilor alocate de la bugetul Uniunii Europene, privind două proiecte:
– „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”,
– „Parc Regional de Agrement Turistic și Sportiv – Cornișa Botoșani”.
Luni dimineaţă, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în municipiile Suceava și Botoșani, reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii de Jandarmi Botoșani.
Se fac percheziţii şi la Primăria Botoşani, dar şi la societatea de termoficare, Modern Calor. Din primele informaţii, la Suceava este vizată şi societatea Inginer Consultant SRL Şcheia, care ar fi avut contracte cu Modern Calor de la Botoşani.