Un preot din Câmpulung Moldovenesc se implică în acțiuni umanitare pentru familii nevoiașe, dar mai ales pentru copii. Gestul său ar trebui urmat și de alte fețe bisericești pentru a scoate Biserica Ortodoxă Română în neîncrederea multor oameni. Părintele Constantin Norocel a dăruit 500 de ron Sabinei, fetița care are foarte mari dureri de cap și care are nevoie de investigații la tomograf. Banii au fost adunați de copiii de la Școala Gimnazială George Voevidca, mobilizaţi în cadrul campaniei umanitare de la sfârșitul săptămânii trecute.
Sabina a fost diagnosticată un un grad accentuat de handicap și în ultima vreme are dureri teribile de cap.
„De la Suceava, medicii i-au spus că e nevoie de un computer tomograf pentru a putea evalua corect și a i se administra tratamentul corect, însă mama, care este singurul părinte al acestei fetițe și care mai are în grija încă doi copilași gemeni minori, de 6 anișori, nu are banii necesari. Viața acestei familii este mai puțin decât modestă”, susțin apropiații familiei.
Investigațiile la computerul tomograf ar trebui efectuate până la sfârșitul lunii pentru a se prezenta în timp util la comisia de handicap în caz contrar există riscul să nu mai poată fi cuprinsă din nou la persoane cu handicap de pe urma căreia Sabina primește suma minora de 84 ron-alocația dublă și indemnizatia de 91 ron.
Sabina mai are un frate care era plecat la muncă în străinătate. După ce nu a mai dat familiei niciun semn de viață, a fost dat în urmărire prin Interpol, în cele din urmă fiind găsit într-un spital din Elvetia. Băiatul, alergic la tratamente- cu astm bronșic formă severă, a făcut un accident vascular ca reacție la un tratament și a întrat în comă mult timp. Crucea Roșie s-a mobilizat, iar acum starea de sănătate este spre bine.