Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

O notificare de la Cadastru a băgat panica în rândul localnicilor din Şcheia. Vezi de ce!

cadastru suceavaPersoanele care au teren în extravilan pe raza comunei Șcheia la o distanță de maxim 2,4  km s-au trezit acasă cu notificări de la Oficiul Județean de Cadastru Suceava  în care sunt înștiințați că nu pot înstrăina parcela fără a informa și a avea o informare scrisă de la MApN.  
Trebuie amintit că pe raza comunei Șcheia se află poligonul de tragere  de la Mihoveni, al Jandarmeriei Suceava.
like-facebookMai mult, proprietarii terenurilor, în cazul în care terenul a fost inclus în intravilan, trebuie să plătească la  cadastru o taxă de 60 de lei pentru actualizarea documentației dacă parcela nu a fost inclusă în sistemul informatic și trebuie să plătească o altă taxă unei firme autorizate care să se ocupe de aducerea suprafeței respective în baza de date cadastrală. În aceeași situație se află și persoanele care dețin teren în cele  30 de localități de frontieră din județul nostru, dar și cele care dețin teren pe raza  aeroportului Salcea-Suceava.
poligonPotrivit articolului 3 din Legea  17/2014, terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.
Primarul comunei Șcheia,Vasile Andriciuc, susține că deocamdată la sediul primăriei nu au venit persoane care dețin teren să se plângă de notificările primite. El afirmă că știe de situația ivită și competența trimiterii respectivelor notificări este a Oficiului de  Cadastru.
Cei de la Oficiul de Cadastru nu au putut fi contactaţi telefonic. La niciunul dintre numerele de telefon ale instituţiei nu a răspuns nimeni.
Mult mai lămuritor a fost un angajat al Firmei Vareso, firmă ce s-a ocupat cu măsurătorile cadastrale pentru actualizarea PUG-ului în comuna Șcheia și care știa despre ce este vorba, însă notificările au ajuns la persoanele respective de la Oficiul de Cadastru, notificări care au creat panică în rândul acestora.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*