Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Primarul din Brodina şi-a dat demisia

Foto: ziarulevenimentul,ro

Foto: ziarulevenimentul,ro

Primarul din Brodina, Vasile Melen, şi-a dat demisia din funcţie, la sfârşitul şedinţei de consiliu local de vineri. El a precizat că demisionează din motive personale. Prefectul Florin Sinescu şi Vasile Melen sunt cercetaţi într-un dosar de abuz în serviciu.

like-facebookLuna trecută, cei doi au fost reţinuţi timp de 24 de ore de procurorii anticorupţie, după care au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au decis să-i pună sub control judiciar, dar au făcut recurs, iar magistraţii de la Curtea de Apel au ridicat şi măsura controlului judiciar, pe motiv că procurorii DNA nu au suficiente probe la dosar.

Prefectul este acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Potrivit procurorilor DNA, trei infracţiuni se referă la Săvel Viorel Botezatu, primarul din Udeşti. Prefectul Sucevei nu a emis ordinul, „conform obligaţiilor prev deart. 16 alin (1) şi (2) din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali,de încetare din funcţia de primar al comunei Udeşti, a inc.Botezatu Săvel Viorel, în perioada 01.10.2012 – 04.12.2014”,  nerespectând  astfel legea deşi Raportul de integritate al A.N.I., comunicat Prefecturii Suceava, a rămas definitiv prin sentinţa civilă a Curţii de Apel Suceava.

Practic, Sinescu, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către prefect, a obţinut un avantaj patrimonial pentru Botezatu, el încasând în perioada  octombrie 2012 – decembrie 2014 un venit de 60.279 lei, precum şi unul nepatrimonial reprezentând funcţia de primar de care a beneficiat pe nedrept în această perioadă.

De asemenea, se ia în calcul şi ingerinţa prefectului Sinescu Florin, în toamna anului 2012, în activitatea unei instituții publice, respectiv APIA CJ Suceava, în afara cadrului legal și oficial, urmărind ca și scop, aprobarea de către funcționarii APIA a subvenţiilor către Consiliul Local Udeşti – în campania 2012, deși nu erau îndeplinite condițiile de eligibilitate, urmărind și de această dată, favorizarea primarului comunei Udești Botezatu Săvel. Astfel i-a determinat pe funcţionari APIA CJ Suceava să aprobe subvenţie Consiliului Local Udeşti, campania 2012, deşi nu erau îndeplinite condiţiile de eligibilitate, în valoare de 315.314,37 lei, sumă ce reprezintă prejudiciu creau bugetului Uniciunii Europene şi totodată un avantaj patrimonial creat inc. Botezatu Săvel Viorel, în calitate de primar şi ordonator de credite.
Procurorii vorbesc şi despre exercitarea deficitară şi subiectivă de către prefectul Sinescu Florin, în funcția de prefect al judeţului Suceava, a controlului de legalitate asupra Hotărârilor Consiliului Local Udeşti prin care s-a concesionat ilegal (fără procedură de achiziţie şi licitaţie publică), suprafaţa de 806 hectare din patrimoniul comunei, asociaţiei ACAUP  ADICI Udeşti, formată la iniţiativa inc. Botezatu Săvel Viorel și cu complicitatea inc. Borza Marinela, din 4 (patru) angajaţi ai primăriei Udești, pentru obţinerea ilegală de fonduri europene de la APIA CJ Suceava(hotărâri folosite de inc. Botezatu Săvel Viorel pentru obţinerea de subvenţii de la APIA CJ Suceava în numele acestei asociații– înfiinţată în scop infracțional). Prin efectuarea în mod incorect a control de legalitate asupra a patru hotărâri a Consiliului Local Udeşti, i-a permis inc. Botezatu Săvel Viorel să obţină subvenţie în campania 2013, prin intermediul ACAUP OADICI Udeşti în valoare de 418.782,62 lei, sumă ce reprezintă prejudiciu creau bugetului Uniciunii Europene şi totodată un avantaj patrimonial creat inc. Botezatu Săvel Viorel, în calitate de primar şi ordonator de credite, având în vedere că a fost virat de asociaţie în contul Primăriei Udeşti.

Prin ultimele două infracţiuni a fost prejudiciat bugetul general al Uniunii Europene cu suma de 724.096,99 lei(pentru campaniile 2012 şi 2013), APIA – Direcţia Antifraudă Control Intern şi Supracontrol stabilind că dosarele CL Udeşti şi ACAUP OADICI Udeşti nu îndeplineau condiţiile de integritate şi conţineau documente fictive, lucru pe care conducerea APIA CJ Suceava i l-a adus la cunostinţă lui Sinescu.

O altă infracţiune de abuz în serviciu se referă la aceea că la solicitarea expresă a lui Melen Vasile, primarul comunei Brodina, prefectul Sinescu Florin a intervenit pe lângă funcţionari ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava și pe lângă administratorul unui agent economic privat, Juravle Viorel pentru a găsi o soluţie de deblocarea conturilor Primăriei Brodina, de a fi acceptată o declaraţie rectificativă (întrucât debitul nu era înregistrat la primărie și declarat organelor fiscale, aspect cunoscut de către prefectul Sinescu Florin) şi astfel o datorie în valoare de 462.315,93 lei  – ce trebuia achitată de către   Primăria Brodina,  creditorului SC TEST PRIMA SRL Suceava , tocmai din anul  2008, în baza unui contract de prestări servicii din 10.09.2008, având ca obiect construirea a 9 case în comuna Brodina pentru familiile sinistatre ca urmare a calamităților ce au avut loc în anul 2008, banii alocați constructorului în conturiel Primăriei fiind bani publici –  să fie evidenţiată ca şi arierat, pentru a putea fi astfel achitată ulterior, din bugetul de stat.

În condițiile în care conturile Primăriei Brodina  au fost blocate de executorul judecătoresc, prefectul Sinescu Florin a intervenit pe lângă administratorul Juravlea Viorel şi directorul Burlui Iulia de la SC TEST PRIMA SRL Suceava, pentru a-i determina să încheie o înţelege cu primarul Melen Vasile Viorel astfel încât datoria în sumă de 462.315,93 lei, pentru care au fost emise sentinţe definitive şi irevocabile de obligare a primăriei la plata datoriei și a penalităților de întârziere către creditorul SC TEST PRIMA SRL Suceava, să fie achitată în rate lunare a către 50.000 lei, cu scutirea de la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 1.201.357,80 lei, precum și să fie de acord cu încheierea unei convenții scrise  între părți care urma a-i servi primarului în vederea deblocării conturilor primăriei.

Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu  de către inculpatul Sinescu Florin, cu complicitatea inculpatului Melen Vasile Viorel, a fost prejudiciat patrimoniul SC TEST PRIMA SRL cu valoarea penalităţilor de cca 1.201.357,80 lei, ce nu mai sunt plătite de Primăria comunie Brodina, dar şi bugetul de stat cu valoarea datoriei, în cuantum de 462.315,93 lei, care a fost înregistrată retroactiv în contabilitatea primăriei, a fost evidenţiat ca şi arierat, urmând să fie achitat din bugetul de stat”, susţin procurorii DNA.

O altă infracţiune de abuz în serviciu constă în aceea că în perioada iunie 2014 – ianuarie 2015, în calitate de prefect al judeţului Suceava, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi în afara cadrului legal a apelat la mai mulţi funcţionari public de la instituţii aflate în coordonarea sa pentru a întocmi şi completa documentaţia în vederea obţinerii ilegale a unui titlu de proprietate pe numele socrilor săi  Negură Dumitru şi Negură Ortanzia, pentru suprafaţa de  26.103 mp teren pe raza comunei Moldoviţa (directorul OCPI Suceava– Mocanu Vasile,  registratorul BCPI Câmpulung Moldovenesc – Mocanu Cristina, secretarul comunei Moldoviţa şi membru în cadrul Comisiei de fond funciar Moldoviţa – Maleş Mihai Florin şi inginerul topo Niga Gabriel), cunoscând că aceştia nu deţin documente de proprietate, care să dovedească modul de dobândire, legătura cu proprietarii tabulari din Cartea Funciară sau înscrisuri care să demonstreze că sunt îndreptăţiţi să obţină un titlu de proprietate. Intervenţia la acești funcţionari a prefectului Sinescu Florin s-a reluat după ce documentaţia a fost restituită de OCPI Suceava la 12.11.2014, deoarece  nu este completă şi în aceasta nu este consemnat modul de dobândire al dreptului de proprietate şi nici legătura cu proprietarii tabulari. Întreaga documentaţie urma să fie aprobată de directorul OCPI Suceava – Mocanu Vasile, de prefectul Sinescu Florin, care urma să semneze la final şi titlul de proprietate pentru suprafaţa de 26.103 mp.

Prefectul are la activ şi o infracţiune de conflict de interese după ce a semnat către ITM Suceava o adresă prin care a numit în comisia de concurs pentru postul de şef serviciu, la care a participat şi soţia sa Sinescu Angelica, doi subordonaţi, respectiv pe Şalar Floarea în calitate de preşedinte a comisiei (şef serviciu în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava) şi Rusu Mihaela în calitate de membru al comisiei (consilier juridic în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava), care au declarat-o câştigătoarea concursului.

El este acuza şi de uzurnarea funcţiei după ce la data de 30 decembrie 12.2014, în afara cadrului legal şi profitând de ascendentul funcţiei de prefect, a intervenit pe lângă şeful Serviciului Rutier Suceava – cms. şef Jucan Petrică (aflat în subordinea sa) , pentru a-l ajuta pe Ciuvercă Gheorghe să-şi recupereze permisul de conducere, reţinut la data de 27 decembrie 2014 de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Iaşi – cu Procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională seria CP nr. 8046548, întrucât a fost surprins de radar în timp ce circula cu autoturismul cu nr. SV11PNG, cu viteza de 106 km/h, printr-o localitate unde limita de viteză era de 50 km/h. Organul constatator, respectiv a.s.a. Ursuleasa Pintilie Iulian i-a reţinut lui Ciuvercă permisul emis de autorităţile italiene pe o perioadă de 90 de zile, înmânându-i acestuia Dovada seria CU nr. 0916686, cu care acesta putea circula şi conduce autoturismul o perioadă de 15 zile. Ciuvercă lucrează în Italia, a venit în România de sărbători şi urma să se întoarcă în Italia pe data de 03.01.2015, iar dovada de reţinere a permisului(în limba română) nu reprezenta un document legal pe care să-l poată folosi  la întoarcerea cu maşina în Italia şi pe care să-l poată prezenta organelor vamale, poliţiei de frontieră sau chiar oraganelor de poliţie rutieră din statele UE, inclusiv din Italia. La insistenţele prefectului Sinescu Florin, cms. şef Jucan Petrică îi comunică acestuia, de faţă fiind şi suspectul Sinescu Florin (la 30-12-2014, la ora 13:08:12 , 13:11:15, 14:01:03  ) să-l caute pe ag. şef. Pr. Năstasă Cristi de la Compartimentul sitematizarea, control tehnic, legalitatea transporturilor şi suport din cadrul Serviciului Rutier Iaşi, indicându-i ce trebuie să facă, precum şi numărul de telefon al acestuia. Ciuvercă şi soţia sa au ajuns la sediul Serviciul Rutier Iaşi după orele de program, motiv pentru care ag.şef pr. Năstase Cristi a venit de acasă şi l-a pus pe Ciuvercă să facă o cerere, pentru că declaraţia autentificată la notar nu era bună (convorbire la ora 18:30 dintre Sinescu Florin şi soţia lui Ciuvercă Gheorghe).

La data de 30 decembrie 2014, permisul de conducere i-a fost restituit lui Ciuvercă, dar cererea acestuia adresată şeful serviciului nu are număr de înregistrare, iar comunicarea sanctiunii nu s-a făcut către Ambasada Italiei din România, ci către Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.Intervenţia suspectului Sinescu Florin pe lângă şeful Serviciului Rutier Suceava – cms. şef Jucan Petrică nu intra în exercitarea atribuţiile prefectului, mai ales că prin aceasta s-a cauzat o vătămare intereselor statului, iar Gheorghe Ciuvercă ce a avut reţinut permisul pe un număr de 90 de zile, l-a primit înapoi după 3 zile şi îl deţine şi în prezent, datorită nerespectării atribuţiilor de serviciu de către poliţişti din cadrul serviciul Rutier Iaşi – ag. şef adjunct Nastasa Cristi.

Prefectul este acuzat şi de uz de fals constând în aceea că în luna noiembrie 2012, şi-a achiziţionat un autoturism marca AUDI A4, ce a fost înmatriculat pe numele său sub nr. SV 12 SIN, folosindu-se cu bună ştiinţă de documente fictive pe numele său, (contractul de cumpărare din Germania şi contratul de vânzare – cumpărare din 03.12.2012, dintre Răchiteanu Ovidiu şi suspectul Sinescu Florin – contract care în realitate, nu a fost încheiat între  cele două părţi şi nici nu a fost semnat de către martorul Răchiteanu Ovidiu în calitate de vânzător). În momentul în care a aflat că organele de urmărire penală verifică modul în care şi-a procurat autoturismul, Sinescu l-a vândut în luna decembrie 2014 numitului Jucan Cristian, din localitatea Gura Humorului, pentru ca maşina să nu mai figureze pe numele său.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*