Marti 21 Mai 2024, Actualizat acum 141 zile 12:00 am

Un preot sucevean reacţionează: Să încercăm să nu judecăm nici pe preot, nici pe episcop, nici pe călugăr

preotul mihailPreotul Mihail, cel  care l-a înlocuit duminică la sfânta liturghie pe starețul Pangrati, la Schitul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mitocu Dragomirnei, i-a uimit pe enoriașii prezenți în lăcașul de cult prin afirmațiile spuse în  cuvântul de învățătură.

Fața monahală a încercat să-i lămurească pe credincioși cât de importanță este crucea, semnificația ei și i-a îndemnat să țină post și să se spovedească.

like-facebookDacă am ieși și am spune că am greșit până la capăt, jumătate din greșeali  ar fi iertate. Și totuși, omul nu se ține de cuvânt așa cum a făcut-o Dumnezeu…Omul nu își asumă responsabiliatea.  Dumnezeu a sfințit crucea care era un obiect de tortură, a răstignit pe ea cei mai mari păcătoși”, a spus preotul.

El a mai spus că nu trebuie să îi judecăm pe ceilalţi. Părintele a precizat, de asemenea, că toată lumea greşeşte, inclusiv preoţii, şi ei fiind la rândul lor oameni.

Dumnezeu ne-a făcut liberi și omul poate să-l primească în inima lui sau să-l refuze.Dumnezeu nu forțează pe nimeni. În virtutea libertății noastre, îl iubim și îl chemăm în sufletele noastre. Ortodoxi trebuie mărturisită și iubită și aceasta presupune multă jetfă. Trebuie făcută prin faptele noastre făcute pe lumea aceasta. Mulțumirea pleacă din biserică. Omenii cer  prin rugăxiune ; Doamne dă-mi…dă-mi….dă-mi.. într-o lume lovită profund de păcate . Vedeți în ce lume trăim? Într-o lume a păcatului, în care frumosul, în care valoarea este dată de o parte și este adusă în față păcatul ca să nu spun altfel…sub toate formele lui, este oblăduință a lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru  că, ca și ortodocși mărtusim și ne batem cu pumnul în piept dar de la Revoluție până în prezent   sunt 20 de milioane de  avorturi, de crime  atunci ne întrebăm, cum de îi tulburare, cum de-i   închisoare pe pământ.Trebuie să ne întoarcem fața  către Dumnezeu. Să   încercăm să nu judecăm nici pe preot, nici pe episcop, nici pe  călugăr, ci să ne rugăm. Și eu ca și ei,  ca și om am o  grămadă de slăbiciuni, dar Dumnezeu a făcut ca prin mine astăzi, din pâine și vin să fie sânge din trupul lui și prin care  copii dvs și dvs  v-ați împărtășit și eu”, a spus preotul Mihail.

Fața bisericească a amintit și  faptul că unii care s-au îmbogățit  nu au un somn liniștit și nici odihnă, lăsând să se înțeleagă că au ajuns bogați prin căi nu tocmai ortodoxe.

Mâncarea , băutura, hainele,casele frumoase, mașinile, nu ne satisfac  ci pacea și liniștea în suflet. Am fii duhovnici care sunt oameni mari, oameni bogați, și care spun în taina spovedaniei, părinte mă duc acasă, pun capul pe pernă dar nu am liniște și pace. De ce? Pentru că  bogăția nu este a omului ci este dată unor oameni ca să ajute pe săraci. Omul când își leagă sufletul de cele materiale devine un rob și atunci chiar dacă nu suntem bogați cu miliardele,fiecare  să nu ne mințim  foarte mult de bogăția aceasta robească. Cea mai mare bucurie este dreapta credință, să-l iubească pe Dumnezeu, să fie respectuos și să păstreze valorile acestea trupești și adevărate. Aceasta este cea mai mare avere pe care noi înșine o promovăm și s-o sămcopiilor și nepoților noștri. Să ne întoarcem acasă și să ne schimbăm puțin viața. Și viața tot din biserică pleacă. Nu ne putem schimba nici noi și nici voi dacă nu venim să ne botezăm din nou adică, taina spovedaniei.  Au fost oameni care s-au spovedit, au fost momente în viață când cădem și ne ridicăm, a cădea este omenește însă  a ne ridica este însă  puterea lui Dumnezeu”,  a conchis părintele Mihail.

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*