Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Condamnaţi la 10 şi 15 ani de închisoare pentru că au luat viaţa unui om

inchisoare 1Pedepse grele pentru doi criminali care au ucis în bătaie un bărbat din judeţul Suceava. Magistraţii Tribunalul Suceava  au decis condamnarea lui  Iliuţă Rotari, de 41de ani, din Marginea,  la  10 ani închisoare, iar IoanPacriţă, de 42 de ani, din Iași, la 15 ani de închisoare pentru că au luat viaţa unui om.
De asemenea, instanța i-a obligat la plata către stat a câte 2570 lei  reprezentând cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi judecata în primă instanţă. Sentința nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

like-facebookProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a  lui Iliuţă Rotari  şi trimiterea în judecată, în stare de libertate a lui Ioan Pacriţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. În fața instanței, cei doi au solicitat schimbarea încadrării juridice din omor în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Totul s-a petrecut în data de 18 iulie 2014. Mircea Hriţcu, de 49 de ani, a fost găsit decedat în locuinţa sa. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că bărbatul locuia singur, iar în jurul orei 19.00, a fost vizitat de fratele său Viorel Cazac, cei doi consumând băuturi alcoolice împreună cu alţi doi indivizi. A doua zi, vecinii l-au găsit pe Mircea Hriţcu decedat, întins pe pat cu mai multe leziuni pe faţă şi braţe.
In urma cercetărilor făcute, anchetatorii au stabilit faptul că în noaptea de 18 spre 19 iulie 2014, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, Iliuţă Rotari, de 41 de ani, din comuna Marginea şi Ioan Pacriţă, de 42 de ani, din judeţul Iaşi, l-au bătut pe Hriţcu lovindu-l de mai multe ori cu pumnii, picioarele şi cu tot ce le-a căzut la îndemână peste cap şi braţe, cauzându-i acestuia leziuni grave ce au condus în scurt timp la deces. Oamenii legii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o durată de 24 de ore a lui Iliuţă Rotari sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, iar a doua zi a fost prezentat Tribunalului Suceava cu propu-nerea de arestare preventivă. Ioan Pacriţă, celălalt suspect, urmează să fie expertizat mâine din punct de vedere neuropsihiatric, din cauza istoricului internărilor, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.
În comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava se arata  că inculpaţii “au exercitat cu intenţie acte de violenţă grave, repetate şi de mare intensitate asupra victimei, lovind-o cu palmele, pumnii şi obiecte contondente dure (bucăţi de lemn) la nivelul corpului şi în special al feţei, cauzându-i le-ziuni grave ce în scurt timp au condus la deces”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*