Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Primarul comunei Ipotești, Dumitru Corjuc, ales vicepreședintele Zonei Metropolitane

cl7Vicepreședintele „Zonei  Metropolitane” Suceava este, de vineri, primarul comunei Ipotești, Dumitru Corjuc. Decizia a fost luată vineri, în cadrul Comitetului Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană”. În cadrul aceleiași reuniuni, potrivit primarului  municipiului Suceava, Ion Lungu, care este preşedintele Asociaţiei, a fost discutată inclusiv strategia de promovare şi implementare a proiectelor propuse  de către unităţile administrativ-teritoriale ale Zonei Metropolitane.
Lungu susţine că toţi membrii structurii au deja stabilite propuneri de proiecte care ar putea fi înaintate înspre aprobare şi finanţare, însă acest lucru nu se poate întâmpla din cauză că nu au fost lansate ghidurile cu pricina.
„Avem foarte multe proiecte directe şi indirecte, pe localităţi şi asocieri de localităţi, acestea ridicându-se la peste 500 de milioane de euro. Este foarte greu, atât timp cât nu sunt lansate ghidurile proiectelor şi nu există informaţii concrete”, a spus  Lungu.
Proiectele integrate ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona metropolitană” Suceava, respectiv cele care includ pe cele 15 unităţi administrativ-teritoriale, presupun o finanţare de circa 352 de milioane de euro.  În conformitate cu Strategia de dezvoltare a Zonei Metropolitane Suceava în intervalul 2014-2020, valoarea proiectelor individuale ale autorităţilor locale componente, dar şi cea a celor în care sunt implicate câte două unităţi administrativ-teritoriale vecine, urmăreşte atragerea de aproape 300 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.
Din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitana” Suceava fac parte alături de municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adîncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi şi Bosanci, Vereşti, Siminicea şi Stroieşti, Dumbrăveni, Hînţeşti şi Udeşti. De la finele 2014, membru este şi comuna Dărmăneşti. Zona Metropolitană se întinde pe o rază de aproximativ 20 km în jurul municipiului reşedinţă de judeţ, are circa 200.000 de locuitori, astfel fiind întrunite criteriile de suprafaţă şi populaţie pentru accesarea fondurilor comunitare în  noul exerciţiu bugetar al UE. 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*