Marti 26 August 2025, Actualizat acum 237 zile 12:00 am

Şoferiţe oprite în trafic de poliţişti. Nu le-au amendat, ci le-au felicitat

foto 8 martie 1Poliţiştii suceveni s-au aflat în data de 08 martie 2015 în mijlocul comunităţii, atât în mediul urban cât şi în mediul rural pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii şi, totodată pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu acest eveniment.

Poliţiştii rutieri şi cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu reprezentanţii Auto Mitric Suceava, au  oferit doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, flori şi felicitări personalizate. Acţiunile s-au desfăşurat în zona centrală a municipiului Suceava.

De asemenea, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, împreună cu partenerul AVON, au oferit femeilor care s-au aflat în trafic, în calitate de conducător auto, pasager sau pieton, cadouri simbolice.

Acţiunea a avut loc simultan în municipiile Suceava si Gura Humorului (orele 10.00 – 12.00).

Poliţiştii au felicitat  participantele la trafic si le-au urat o primăvară frumoasă, fără evenimente rutiere, transmiţând, în acelaşi timp si mesaje educative pe linie de circulaţie, mesaje care de altfel au fost  foarte bine recepţionate de şoferiţe.

Lăsați un comentariu

*