Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

Un drum din judeţ, funcţional doar pe hârtie

drumul care arata ca este in acte circulabil...asa   arataO arteră de circulație din județul Suceava apare funcțională doar pe hârtie. În realitate acesta nu este funcțional și nu a fost deschis circulației rutiere niciodată. Este vorba de DJ 177 D Slatina-Voroneț care, potrivit unei  adrese a Consiliului Județean, face parte din categoria drumurilor publice și este deschis circulației rutiere pe  o lungime totală de 24 de km. Într-o adresă se specifică că drumul respectiv este la limita dintre fondul forestier și islazul comunal, iar în alta că drumul respectiv se suprapune cu fondul forestier.
like-facebook
Nici cei din administrația județului care se ocupă cu drumurile nu știu prea bine care este realitatea în teren.
Una peste alta, potrivit unei situații a drumurilor, DJ 177 D apare circulabil din decembrie 2012, dar în realitate nici vorbă de funcţionalitate.
DJ 177d
Directorul de la Direcția Drumuri, Radu Avădănei, susține că dacă acest drum ar fi fost  făcut numai că trebuie gândit dacă  se impune realizarea lui și dacă are  o utilitate în sensul că dincolo de munte nu prea are ce face omul. Administrația județeană nu-și dorește ca turiștii în mod special nu numai oamenii din zonă  să poate ajunge pe un drum mai scurt cu aproape 25 de km de la Voroneț la Slatina și nici să pună în valoare mănăstirile din Bucovina deși se bate în piept cu creșterea numărului de turiști.
Potrivit lui Radu Avădănei drumul ar figura funcţional încă de prin anii 70-80. În schimb, conducerea Direcției Silvice susține contrariul, pe fondul forestier Slatina-Voroneț nu figurează ca circulabil DJ 177 D.
Administrația județeană cere însă ca edilul din Slatina să recunoască artera de circulație 177 D ca funcțională traficului rutier  pentru a putea fi întocmit master planul.
Nici măcar o căruță nu poate circula pe la marginea pădurii din cauza terenului accidental. 

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un drum din judeţ, funcţional doar pe hârtie | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*