
Sentimentul li s-a întors înzecit și din partea nepoților. Cele două fete ale președintelui – Ioana și Elena – și-au petrecut copilăria în Bucovina, alături de bunici. Cu toții însă revin în fiecare an cu drag pe aceste locuri.
În urmă cu doi ani, Traian Băsescu, pe atunci președinte al României declara:
„Vreau să ştiţi că frumoasa vârstă pe care am împlinit-o mă plasează, în mintea mea, în rândul oamenilor maturi, şi nu a celor bătrâni. Socrul meu, acum, alaltăieri, când m-a felicitat la telefon, mi-a spus: «Traian, îţi doresc să trăieşti cât trăiesc eu». Ţineţi cont că are 94 de ani şi încă e vânjos. Deci aş mai avea vreo 32 de ani”, a spus Băsescu.
Gheorghe Andrușcă a fost omul de încredere al preotului Bisericii Sfânta Treime, Adrian Pârlac.
Ajuns acum la venerabila vârstă de 96 de ani, el a fost aproape 30 de ani epitrop casier al lâcașului de cult, ducându-și munca la îndeplinire cu brio.
Ajuns acum la venerabila vârstă de 96 de ani, el a fost aproape 30 de ani epitrop casier al lâcașului de cult, ducându-și munca la îndeplinire cu brio.

De altfel, pe vremea când locuia la Vila Lac 3, Gheorghe și Aurora Andrușcă au fost invitați în câteva rânduri să stea alături de fiica lor, Maria și de ginerele Traian Băsescu pentru că timpul nu le permitea să-I viziteze destul de des la Suceava. Gheorghe Andrușcă este unul din cei mai bătrâni veterani ai Jandarmeriei Suceava. A activat ca ca jandarm mai bine de trei decenii.
Socrul lui Traian Băsescu are amintiri dintre cele mai crâncene de pe front. De fiecare dată îi place să povestească cum al doilea razboi mondial (1939) l-a prins în Școala de subofiteri jandarmi de la Drăgășani. Deși au trecut zeci de ani de atunci, bătrânul te uimește cum își amintește detaliile.
“Când a început războiul eram în dormitor și ar fi trebuit să plecăm în permisie. Comandantul școlii nu ne-a mai lăsat și ne-a spus că, din moment în moment, începe războiul, iar el voia să ne aibă sub mână. În ziua de 21 iunie 1941, la ora cinci și jumătate, la aparatul de radio am auzit proclamația generalului Antonescu: “Ostași, treceți Prutul și distrugeți fiara comunistă!”. În acel moment, secretarul Companiei a II-a m-a prins din spate și mi-a spus: “Andrușcă, la magazia de armament!””, rememorează bătrânul.
