Pentru mulți, numele interpretei de muzică populară Ștefania Rareș nu mai are nevoie de nicio prezentare. S-a născut în Dumbrăvenii Sucevei, într-o familie de țărani, fiind al șaptelea copil din cei opt pe care îi avea familia Pampărău. A fost remarcată încă de pe băncile școlii de profesoara Aglaia Stellia, care, văzând ca are talent de interpret, a trimis-o la diferite concursuri pe care le-a câștigat cu brio, ajungând în scurt timp la Ansamblul Ciprian Porumbescu, unde nu va sta mult fiind solicitată de Ansamblul Perinița și apoi Rapsodia Română din Bucureșri. Ștefania Rareș s-a stabilit în Capitală în 1961.
La început, după propria-i răspundere, a locuit o vreme în gazdă, la mama viitorului procuror Mugur Capotă. Aici se organizau partide de „Pinacle”, prilej cu care îl cunoaște pe viitorul ei soț, Alexandru Enache. În urma căsătoriei au rezultat doi copii, Mădălin și Raluca Ioana .Pe vremea când era la Ansamblul Perinița, a colindat o parte din lume, având ca meșteri pe Viorel Donoș și Nicolae Patrichi.
La Rapsodia Română rămâne până în 1990, când, din păcate, marele ansamblu se desființează.
„Cu aceste două mari ansambluri am desfășurat o muncă perseverentă și tenace, circa 700-800 de spectacole pe an. Am imprimat cu aceste două ansambluri 82 de piese Electrecord, 60 de piese de Radio, zeci de piese de turnat în film la studiourile din Bavaria cu toate vedetele de gen din balcani. Am fost invitată la inaugurarea televiziunii în culori în Berlinul din Vest împreună cu orchestra Electrecord, sub bagheta dirijorului Alexandru Imre. Prin cântecul meu popular am făcut cunoscută România în lume: Franța, Elevția, Italia, Grecia, Turcia, Liban, Tunisia, Alegria, Kuweit, Israel, Mexic, Japonia, Coreea, China, Vietnam, Mongolia, Iugoslavia, Bulgaria,Ungaria, Canada, Brazilia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Polonia, URSS, America Latină, America de Nord”, ne-a spus cunoscuta interpretă de muzică populară.
Ștefania Rareș a făcut o pasiune pentru muzica tradițională, talentul său fiind moștenit de la tata Haralambie, care muncea toată săptămâna. Sâmbăta o rezerva pentru distracție, la ei în casă se petreceau așa-zisele petreceri de uliță „unde se strângeau vecinii și beau câte un păhărel de rachiu, mâncau acolo ce era și apoi începeau să cânte”.„Când m-am făcut de școală, eram în clasa I când pe lângă materiile principale româna, matematica etc, obligatoriu se făcea muzica cu doamna Stellia Aglaia și lucru manual cu domnul Dumbrăvanu. Doamna Stellia a fost încântată de mine și mă distribuia ca solistă la toate serbările școlare și mai târziu la toate concursurile județene și naționale. Nu știu de ce cânta cu mine cu drag și-mi spunea mereu „Bravo”. Nu știam eu cu ce se mănâncă la vremea aceea, ce făceam, dar mi s-a spus că la serbarea de sfârșit de am trebuia să cânt.„Sălcâmaș de lângă drum” pe care îl știam de la tatăl meu. Nu aveam nici rochiță și nici pantofi sau sandale pentru că pe timp de toamnă, iarnă ne împrumutam încălțămintea de la unul la altul. Serbarea fiind vara, și nepotrivindu-mă la număr cu niciuna din surorile mele, am cântat desculță, cu o rochiță pe care mi-a făcut-o mama din două culori bej cu ploitron bleumarin din doc, pentru că nu au putut să-mi cumpere o rochiță nouă și sandale”, povesteşțe cu drag Ștefania Rareș despre anii copilăriei.
Vedeta de muzică populară a cântat alături de nume mari ale muzicii românești: Ștefan Lăzărescu, Ioana Radu, Maria Tănase, dar și cu Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaș, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Ștefan Hrușcă. După cum mărturisește chiar domnia sa, „acesta a fost un noroc imens” pentru că a putut „fura” o parte din meserie chiar de la acești idoli.
Prin glasul, cântecul și costumul național românesc, Ștefania Rareș a știut să facă cunoscut în lume că undeva pe glob, există un locușor sau o bucățică de pământ care se cheamă România.
„În 1961 am participat la un concurs de folclor al țărilor balcanice, care se ținea la Sarajevo. Am luat premiul I la acel festival și am continuat turneul în Europa, Italia, Elveția, Franța. Am uitat să vă spun că nu știam ce înseamnă să treci granița și nici ce „botez” era să primesc la trecerea graniței. Am fost înconjurată de prietenii mei balerini și mi-au umplut gura de pietricele mici, de nu mai puteam să vorbesc, dar așa cu gura plină trebuia să le spun „Succes”. Acesta a fost turneul meu de debut peste graniță care a durat ani și ani, până în ziua de azi când mai plec în lume pentru a descreți frunțile celor mai încruntați și necăjiți fiindu-le dor de casă”, ne-a povestit Ștefania Rareș.
Cu greu, dar și cu drag își amintește cum la una din vizionările pentru străinătate, pe când era aproape de leșin, Elena Popescu, maestru de balet, a ciupit-o mai tare de mână exclamând: „Trebuie să învingi”, după care a fost aleasă de cei de la Ministerul Culturii pentru a reprezenta România în lume. Ansamblul Perinița i-a purtat un mare noroc fiindcă prin intermediul acestuia și-a început marea deplasare în afara granițelor țării. Prima ieșire a fost în Iugoslavia după care au urmat și alte țări .Cu acest prilej, cântăreața mărturisește, cu o sinceritate debordantă, : „Prin cântecul și costumul românesc, noi am făcut mai mult decât politicienii. Am învățat o lume întreagă că aici este România, nu Roma, București, nu Budapesta!”.
În turneele unde a fost prezentă i-au fost aplaudate cântecele pe care le-a interpretat. A fost și este mesager sincer al poporului român.
