Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

FOTO Şapte persoane reţinute pentru tăieri ilegale de pădure. Vezi cine sunt şi cum acţionau!

perchezitii taieri padure falticeni (8)Peste 50 de poliţişti suceveni şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava au desfăşurat a amplă acţiune de combatere a infracţionalităţii la regimul silvic.

În cadrul acţiunii s-au desfăşurat 12 percheziţii şi descinderi la mai multe adrese şi locaţii din zona arondată municipiului Fălticeni, dar şi în municipiul Suceava.

Au fost emise 7 autorizaţii de percheziţie şi au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere, fiind vizaţi şi funcţionari din cadrul Ocolului silvic Fălticeni şi cantoanelor silvice arondate, bănuiţi de săvârşirea mai multor infracţiuni de tăiere ilegală de arbori, abuz în serviciu, infracţiuni de fals, precum şi infracţiuni asociate regimului silvic. Au fost efectuate percheziţii la 2 instituţii publice, respectiv Ocolul Silvic Fălticeni şi Primăria Preuteşti, precum şi asupra a 11 vehicule aparţinând suspecţilor.

În urma acţiunii a fost confiscat material lemnos şi au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie în cauză. Toate cele 7 mandate au fost executate, persoanele suspecte fiind conduse la audieri.

perchezitii taieri padure falticeni (6)Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a constatat că în perioada 2010 – 2014 Ciprian Cihoski, din comuna Preuteşti, a hotărât să vândă ilegal materialul lemnos rezultat în urma exploatării fără drept a arborilor de pe o suprafaţă de cca. 170 ha vegetaţie forestieră, teren pe care l-a moştenit de la mama sa adoptivă. Suprafaţa de pădure era situată pe raza administrativ – teritorială a comunei Preuteşti, iar paza pădurii era asigurată în acea perioadă de Costică Nicolaevici şi Petru M., ambii având funcţia de pădurari în cadrul Ocolului Silvic Fălticeni.

În luna septembrie 2009, fără ca proprietarul Ciprian Cihoski să fi făcut vreo solicitare de marcare arbori, Constantin Nistor, în calitate de şef al Ocolului Silvic Fălticeni a emis în mod ilegal o delegaţie de marcare, în baza căreia Lucian P. – în calitate de tehnician silvic   în cadrul Ocolului Silvic Fălticeni, împreună cu Alin N.,  Gheorghe P.,  Ion P. şi Costel V. au procedat la marcarea unui număr de 1.121 arbori. Ulterior, şeful ocolului silvic a emis şi o autorizaţie de exploatare către o societate de profil, deşi cunoştea că materialul lemnos urma să fie exploatat de Ciprian Cihoski şi Costică Nicolaevici. De asemenea, au fost întocmite procese – verbale în fals prin care se consemna, contrar realităţii, că anumite partide de exploatare au fost redate către o societate de exploatare de profil.perchezitii taieri padure falticeni (2)

Ulterior în luna februarie 2010, a fost aplicat acelaşi mecanism infracţional, constituindu-se parcele de exploatare şi marcându-se alţi 833 de  arbori, realizându-se procese verbale în fals şi emiţându-se autorizaţii către societăţi comerciale de profil, deşi se cunoştea că exploatarea va fi realizată în fapt de  Ciprian Cihoski şi Costică Nicolaevici.

Prin aceeaşi metodă, în baza unor înţelegeri privind punerea în executare a rezoluţiilor infracţionale, prin întocmirea de acte în fals şi atribuirea fără drept a unor parcele de pădure spre exploatare,  cu încălcarea prevederilor legale incidente în domeniu, în perioada 2011 – 201 2 au fost marcaţi şi exploataţi peste 3000 de arbori, în anul 2013, peste 1000 de arbori, iar în anul 2014, un număr de 1002 arbori.

Pentru exploatarea ilegală a masei lemnoase, în perioada 2009 – 2014, mecanismul infracţional a fost pus în aplicare de 16 ori.

perchezitii taieri padure falticeniDupă exploatarea ilegală, materialul lemnos rezultat a fost valorificat prin vânzare de Cihoski Ciprian şi Nicolaevici Costică. Prin activitatea ilicită au fost tăiaţi ilegal şi ulterior valorificaţi peste 2000 metri cubi material lemnos.

După finalizarea perchezițiilor domiciliare și audierea suspecților s-a dispus analiza materialului probator administrat în cauză, concluzionându-se că se impune luarea măsurii reținerii pe o durată de 24 ore față de un număr de 7 suspecți. Astfel au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 ore față de suspecții:

Ciprian Cihoski, de 31 de ani din comuna Preuteşti, pentru săvârșirea infracțiunilor de „participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori în formă continuată”, ,,uz de fals în formă continuată”, ,,complicitate la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată”, ,,infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată”, precum şi pentru, ,,infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată”,

Costică Nicolaevici, de 55 de ani din comuna Preuteşti, pentru săvârșirea infracțiunilor de „participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori  în formă continuată”, „complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată”, „uz de fals în formă continuată”, şi instigare la furt de arbori”.ocol silvic falticeni

 Constantin Nistor Barna de 55 ani din municipiul Fălticeni, pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori în formă continuată”,  şi ,,fals intelectual în formă continuată”.

Cezar Paval de 40 de ani din comuna Vadu Moldovei, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracţiunea de ,, complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori în formă continuată”, ,,fals intelectual în formă continuată şi „uz de fals în formă continuată”.

Lucian Pâslariu de 35 ani, cu domiciliul în comuna Preutești, pentru săvârșirea infracțiunilor de,,complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori în formă continuată, „fals intelectual în formă continuată”, şi  uz de fals în formă continuată”.

perchezitii taieri padure falticeni (9)Cezar Ungureanu, de 32 ani, din municipiul Fălticeni pentru săvârșirea infracțiunilor de  „abuz în serviciu”, ,,complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori în formă continuată”, ,,fals intelectual în formă continuată”, şi  „uz de fals în formă continuată”,

Mihail Dorin Roşca de 41 ani, din comuna Preutești, pentru săvârșirea infracțiunilor de,,complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori în formă continuată”,  şi ,,complicitate la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată”.

Cei 7 suspecți reținuți au fost introduși în arestul IPJ Suceava, urmând ca în data de 05.02.2015 să fie prezentați la Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă”, susţin reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*