Autoritățile din Fălticeni trebuie să găsească un alt spațiu pentru maternitate după ce termenul de închiriere a clădirii a expirat. Trebuie amintit că imobilul a fost retrocedat în 2009 Fundației Caritatea din București, fundație fondată de Federația Comunităților Evreiești din România și Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor.
Primarul orașului Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că, până acum, a existat o înțelegere între Primărie și proprietarii imobilului prin care administrația plătea lunar fundației suma de 2500 lei.
Chiar dacă imobilul a fost retrocedat, maternitatea a funcționat în continuare cinci ani, așa cum se stabilize. Până în prezent, Primăria a achitat suma de 150.000 de lei, însă Fundația Caritatea a cerut evacuarea spațiului. Edilul susține că trebuie găsită o cale pentru ca maternitatea să-și continue activitatea într-o altă clădire. Fundația Caritatea a obținut în instanță retrocedarea corpurilor de clădire C1 și C3 în natură, împreună cu un teren în suprafață 3.853 metri pătrați.Trebuie amintit că în același imobil mai funcționează Secția Neonatologie și Secția Obstetrică – Ginecologie. Fundația Caritatea vrea să deschidă aici un centru social pentru evrei din Fălticeni. De cealaltă parte, edilul din Fălticeni, Cătălin Coman s-a arătat nemulţumit de modul în care au fost făcute retrocedările în oraș nu numai cu clădirea unde se află Maternitatea ci și cu alte clădiri.
„În ce privește maternitatea este vorba de mai multe corpuri, partea nouă a imobilului și care aparţine Primăriei și partea veche respective, corpul principal, care a fost retrocedată în 200 unui urmaş din Israel. În aceeași situați este şi terenul, parte fiind retrocedat împreună cu corpul principal, iar o parte este al Primăriei”, a spus Coman.
Chiar dacă sunt suspiciuni asupra retrocedării, oamenii legii nu s-au sesizat asupra modului în care a fost făcută aceasta.
Mai mult, chiar dacă clădirea a fost retrocedată Fundației Caritatea aceasta nu a făcut renovări, banii fiind alocați de-a lungul anilor de Ministerul Sănătății, inclusiv pentru schimbarea instalației de apă. Maternitatea din Fălticeni este singura din țară unde bebelușilor imediat ce au fost aduși pe lume li se pune la mână o bentiță tricoloră cumpărată din banii cadrelor medicale.