Un ucrainean şi-a cumpărat acte false de la Suceava cu 1.000 de euro

20 ianuarie 2015

euroPasagerul unui autocar marca Mercedes s-a prezentat, în noaptea de joi spre vineri, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, pe sensul de ieșire din România, şi s-a legitimat cu o carte de identitate românească și un permis de conducere.

Nimic anormal până când polițiștii de frontieră au constatat că documentele prezentate sunt false total, acestea neîndeplinind condițiile de formă și fond ale unuia autentic, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

like-facebookÎn urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de un cetățean ucrainean, Kulyk V., în vârstă de 29 de ani. Bărbatul a declarat că a obținut documentele de la o persoană necunoscută de pe raza județului Suceava contra sumei de 1000 de euro.

Polițiștii de frontieră bihoreni au întocmit cetățeanului ucrainean acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia