Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Maşină blocată în trafic de poliţişti. Vezi ce au găsit în autoturism!

politie_girofar_albastruMiercuri, în jurul orei ora 18.00, poliţiştii unui echipaj de siguranţă publică, aflaţi în serviciul de patrulare, au observat cum două persoane de sex masculin, au ieşit pe o fereastră, din interiorul unui apartament situat la parterul unui bloc de pe str. Staţiunii, din municipiul Suceava , având asupra lor un bagaj, după care au urcat în grabă într-un autoturism.
like-facebookPotrivit unui comunicat al IPJ Suceava, a fost informată conducerea IPJ Suceava care a dispus monitorizarea vehiculului şi, totodată,  declanşarea unei acţiuni pentru blocarea în trafic a autoturismului în condiţii de siguranţă.  Astfel, în jurul orei 19.30, un alt echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava,  poziţionat la ieşirea din municipiul Suceava către Fălticeni a localizat autoturismul respectiv, reuşindu-se blocarea acestuia pe b-dul Sofia Vicoveanca. În interiorul autoturismului au fost identificaţi V. Petre, de 26 ani, P. Sali, de 21 ani, domiciliaţi în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, M. Bogdan, de 18 ani şi O. Maxum, de 13 ani, ambii din comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului în cauză, în interior s-au găsit mai multe bunuri (laptopuri, telefoane mobile, casetofoane, scule, chei, etc) printre care şi un laptop, sustras din locuinţa persoanei vătămate de pe strada Staţiunii din mun. Suceava, a cărei locuinţă fusese spartă în jurul orei 17.50.

Bunul a fost recunoscut de către persoana vătămată şi i-a fost restituit. Prejudiciul creat se ridică la suma de 2700 lei.

De asemenea, în urma investigaţiilor efectuate s-a mai stabilit că alt laptop găsit în portbagajul autoturismului cu care se deplasau cei patru, a fost sustras în  data de 13.01.2015, dintr-o  locuinţă din municipiul Iaşi.

În noaptea de miercuri spre joi, în urma probatoriului administrat în cauză, V. Petre, P. Sali şi M. Bogdan au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind introduşi în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentaţi de instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.          

Minorul este cercetat în stare de libertate, fiind internat în Centrul de primire minori în regim de urgenţă Suceava. Cercetările sunt continuate de poliţiştii suceveni, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a inculpaţilor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*