Pârtiile de schi din Gura Humorului vor fi deschise după un program special, potrivit reprezentanţilor Primăriei. Din această săptămână, pârtiile Şoimul I şi II şi Complexul de Agrement Ariniş vor fi deschise vineri, sâmbătă şi duminică, începând de la ora 10:00.
Decizia a fost luată de departamentul de turism al Primăriei Gura Humorului.
De asemenea, de marţi, 12 ianuarie 2015, a fost deschisă şi piscina Ariniş. Piscina acoperită va fi deschisă de luni până vineri cu două programe pentru public, între orele 14:00 – 17:00 şi 18:00 – 21:00. Sâmbătă şi duminică vor fi trei programe pentru public, între orele 10:00 – 13:00, 14:00 – 17:00 şi 18:00 – 21:00.
Cei care vor să meargă la piscină vor trebui să scoată din buzunar 20 de lei, de luni până vineri, iar sâmbătă şi duminică vor plăti 25 de lei. Copiii mai mici de şapte ani pot intra gratuit. Preţurile includ şi accesul la sauna umedă şi uscată.