Sâmbătă, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pe raza localităţii Slatina pentru prevenirea şi combaterea furturilor de arbori din fondul forestier naţional, efective ale Detaşamentului de Jandarmi Fălticeni împreună cu lucrători din cadrul Postului de Poliţie Slatina şi Ocolului Silvic Mălini au depistat doi localnici care au tăiat şi sustras arbori.
În urma verificărilor, a rezultat faptul că cei doi bărbaţi, cu vârsta de 28 şi respectiv 41 de ani, ambii din comuna Slatina, s-au deplasat în pădurea aflată în zona „Pietroasa”, unde au tăiat, fără drept, doi arbori din specia molid. Ulterior, au plecat spre localitatea de domiciliu, folosindu-se totodată de doi cai pentru tractarea celor doi butuci, însă în jurul orei 17.30 au fost depistaţi pe un drum forestier, la distanţa de aproximativ un kilometru de comuna Slatina. Bărbaţii au declarat că au tăiat arborii fără a avea o autorizaţie în acest sens, de pe un teren care nu le aparţine, intenţionând ca ulterior să-i valorifice în zona comunei Slatina.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de material lemnos. Persoanele în cauză şi instrumentele folosite la tăierea arborilor şi transportarea butucilor (2 topoare, o drujbă, orcic şi lanţuri) au fost predate Postului de Poliţie Slatina pentru continuarea cercetărilor, iar materialul lemnos a fost dat în custodie Ocolului Silvic Mălini.