Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

FOTO Vezi cum a petrecut sărbătorile suceveanul Dorin Goian!

goian1Internaționalul Dorin Goian,  originar din Suceava, legitimat la echipa greacă Asteras Tripolis, a  petrecut  sărbătorile de iarnă la Suceava, alături de numeroasa lui familie. A devenit o tradiție pentru familia Goian să se reunească în fiecare an, la sfârșit de an și a fi împreună.  Dorin Goian, în vârstă de 34 de ani, a venit în ţară împreună cu soţia sa, Nadia, şi cu cei doi copii ai lor, iar de Crăciun au petrecut alături de cei dragi în jurul unei mese îmbelşugate.
like-facebookNu au lipsit din tablou tatăl fotbalistului, Vasile Goian, în vârstă de 76 de ani, şi ceilalţi fraţi ai lui: Lucian Goian, de 31 de ani, legitimat la Beijing Baxy FC, din China, Liviu Goian, de 49 de ani,  impresar, care s-a stabilit în Bacău, şi sora lor, Mărioara Goian.
La marea reuniune a familiei au venit şi alte rude ale neamului Goian, soacra fotbalistului, nepoţi şi verişori, astfel că poza de grup a fost aproape neîncăpătoare: 27 de persoane! Cu toţii au povestit şi au depănat amintiri, au cântat colinde şi au ciocnit un pahar cu vin. Nu au lipsit nici ieșirile la club în orașul natal al  familiei Goian și distracția tinerilor  sportivi alături de soțiile lor  frumoase și a prietenilor.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*