

„A fost ceva care s-a legat din prima clipă între noi. Și acum am cerut-o de soție”, ne-a spus viceprimarul.Cununia civila a avut loc la Primăria orașului, iar ofițer de stare civilă a fost primarul, Nicolae Chiriac.
Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sf. Pantelimon din localitate urmată de o petrecere la restaurantul Casa de Piatra
Din meniul de la petrecere nu au lipsit mâncăturile tradiționale și afinata. Voia bună a fost întreținută de Formația Impact din Iași. Deși și-a confirmat prezența la nuntă, senatoarea Steliana Miron nu a mai ajuns din cauza vremii, parlamentarul urmând să plece pentru câteva zile în Republica Dominicană. În schimb, senatorul Neculai Bereanu a ținut să fie alături de viceprimar, care îi este și coleg de partid.