Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Bărbat din Giurgeşti trimis în judecată după ce a înjunghiat un consătean de hramul bisericii

trimisi in judecataUn bărbat din Giurgeşti a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în stare de libertate, pentru tentativă de omor. Dragoş Axinte a participat la o altercație, pe 21 mai 2012, chiar de hramul bisericii din localitate,  și l-a înjunghiat pe un consătean.
În ziua respectivă a avut loc un spectacol în curtea şcolii generale din localitate, unde au participat foarte mulți cetăţeni.

like-facebook„Pe fondul unor discuţii „mai aprinse” şi a consumului de băuturi alcoolice, spiritele s-au încins astfel că între numiţii B.V. şi A.M. s-a iscat o altercaţie fizică, cei doi îmbrâncindu-se reciproc.

Victima C.C.I a încercat să îi tempereze şi să îi despartă. În acele momente, fără a participa în vreun fel la conflict şi într-un mod oarecum surprinzător, inculpatul Axinte Dragoş aflat în apropiere, a exercitat acte de violenţe asupra victimei C.C.I., lovindu-l cu un cuţit iniţial la nivelul membrului superior drept şi apoi în zona hemitoracelui drept.

Imediat, în curtea magazinului s-a iscat o altercaţie fizică în toată regula, atât victima cât şi fraţii ei împreună cu mai mulţi tineri au tăbărât efectiv pe inculpat, l-au imobilizat pentru a-l dezarma de cuţit, aplicându-i lovituri de pumni şi picioare la nivelul corpului şi al capului. La scurt timp, în altercaţia fizică generală creată, în sprijinul şi apărarea inculpatului au intervenit frații acestuia, fiind şi ei loviţi la rândul lor de victimă şi fraţii ei”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Victima a fost dusă la spitalul din Fălticeni şi a fost ajutată de fraţii şi verişorul ei, unde a rămas internată în perioadă 22 mai – 1 iunie 2012 în cadrul secţiei  de chirurgie. Medicii fălticeneni au pus drept diagnostic la momentul respectiv pneumotorax minim apical drept, agresiune cu armă albă, plagă înjunghiată hemitorace drept și plagă înjunghiată antebraţ drept.

Potrivit procurorilor suceveni, în urma raportului medico-legal din 13 iunie 2012, victima a suferit o plagă înţepată membru superior drept şi plagă înţepată penetrantă cu hemopneumotorax, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Medicii legişti au apreciat că din punct de vedere medico-legal plaga înţepată penetrantă cu hemopneumotorax drept a fost de natură a pune în primejdie viaţa victimei.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*