Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Primarul din Udești și casiera Primăriei vor face Crăciunul în arest

savel si marinela la audieriPrimarul comunei sucevene Udeşti, Săvel Botezatu, și casiera Manuela Borza vor face Crăciunul în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Curtea de Apel Suceava a respins, miercuri, recursul formulat de cei doi împotriva deciziei Tribunalului Suceava care a dispus arestarea preventivă  pentru 30 de zile. Săvel Botezatu urmează să fie suspendat din funcție. În acest moment, atribuțiile primarului comunei  au fost preluate de viceprimarul comunei. Botezatu şi Borza au fost arestaţi,  vineri, fiind acuzaţi de fraudare a fondurilor europene, prin obţinerea ilegală de subvenţii de la APIA, în valoare de peste 1,2 milioane de lei.
like-facebookPotrivit procurorilor DNA, Săvel  Botezatu are un maldăr de acuzații cum ar fi  prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, tentativă la comiterea infracţiunii de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, influenţarea declaraţiilor şi șantaj.
Și casiera Primăriei, Marinela Borza,  care este preşedintele  Asociaţiei Crescătorilor Animalelor şi Utilizatorilor de Păşuni – OADICI Udeşti, nu a scăpat basma curată. Casierița nu va face sarmale pentru Crăciun acasă și va mânca de la popota IPJ. Ea este acuzată  de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, tentativă la comiterea infracţiunii de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, influenţarea declaraţiilor,  sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*